A declara ca Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Intitutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 in sanatate pare mai degraba o opinie medicala, cel mult sociala. Este insa mult mai complicat decat atat.
A declara ca Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Intitutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 in sanatate pare mai degraba o opinie medicala, cel mult sociala. Este insa mult mai complicat decat atat, sunt multe fatete care trebuie analizate si lectii care trebuie invatate pentru cei care se uita atent la viitor. Eu personal vad repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economica, ca pe o franare, chiar daca modesta, a dezindustrializarii Romaniei. Fie ca este vorba de neglijenta sau nepasare, de management deficitar sau incompetenta, de frauda sau de-a dreptul de furt, de lipsa de viziune sau de tradarea intereselor nationale, industria chimica, incepand cu exploatarea resurselor si pana la adaugarea de valoare in produsul finit, candva fala economiei economiei noastre alaturi de industria constructiilor de masini si de cea metalurgica, a fost pusa la pamant in mai putin de 10 ani.
Revenirea in actualitate a Institutului Cantacuzino ma bucura nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializarii, ci si ca pe unul dintre milioanele de romani care de-a lungul deceniilor au fost imunizati cu produse fabricate aici, sau ca pe unul dintre milioanele de parinti care si-a vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu exista multe structuri industriale in lume, indiferent ca sunt sub actionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care sa dezvolte, manufactureze si comercializeze vacinuri, reactivi, seruri si produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranta si securitatea populationala este de prima importanta, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care