Din anii ’70 şi până în zilele noastre, artistul fotograf a urcat, din Bucureşti, în ţinutul de basm al Maramureşului. Cu opinci şi cuşma trasă pe creştet, semeţ ca un fag, maramureşeanul l-a primit ca pe unul de-al lor pe omul străin sosit din capitala de foc şi de fum. În Maramureş, cerul e altul, şi aerul nu e unul comun. Era parcă o altă planetă. Trăgea acolo, ca şi cum în acel loc ar fi vrut să trăiască. Timp de decenii s-a dus periodic şi de fiecare dată s-a întors în capitală cu câte o părticică din acest mirific ţinut, adunând puţin câte puţin din Maramureşul anilor ce au trecut şi dăruit astfel prin lentila aparatului de fotografiat. Icoane ale sufletului românesc, transpuse în imagini. O bucurie a inimii, revelatoare. Istoria locurilor şi a oamenilor pe care i-a întâlnit în aproape jumătate de secol. Totul, concretizat în albume fotografice, unul din ele fiind închinat satului Breb. Marele artist ne-a povestit, ca şi în carte, din istoria oamenilor, a locurilor şi a modului cum a realizat acolo fotografii neasemuite. În cinci decenii de activitate fotografică, maestrul Dan Dinescu a fost martor al schimbărilor fireşti din ţinutul atât de cunoscut, Maramureş. Deşi femeile din zilele noastre nu mai cultivă cânepă, războaiele de ţesut sunt încă păstrate undeva într-un colţ al caselor. Însă mămăliga aburindă încălzeşte şi acum la fel sufletul. Înţelegem asta privind fotografiile făcute de Dinescu şi după 2000. Tragem concluzia că încă nu e totul pierdut. În ciuda admiraţiei pentru mall, pentru faptul că şi-au adus televizoare, maşini de spălat şi gresie în bătătură, iar târgurile de animale au devenit în unele localităţi un fel de talcioc, oamenii încă mai păstrează obiceiurile şi portul. Iar despre contactul de acum atâtea decenii cu acei maramureşeni dispăruţi, povestea turneelor fotografice şi câte puţin din istoria de aur a acelor locuri, alături de secrete