În tradiţia sârbilor, Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare, iar ritualurile din casă şi din biserică, multe păstrate până astăzi, au o simbolistică profundă. Spre deosebire de ortodocşii români, care au adoptat calendarul gregorian, Crăciunul sârbesc se serbează mai târziu, după calendarul iulian. În ajunul Crăciunului sârbesc, femeile se sculau de dimineaţă şi frământau aluat pentru a face colaci copiilor şi naşilor, precum şi diferite alte forme care simbolizau belşugul viitorului an. În Ajunul Crăciunului exista obiceiul ca, după ce erau treziţi copiii, să fie adusă în casă o oaie, care era pusă să mănânce boabe de grâu, porumb, orz, sau ovăz. Adulţii presărau o parte din acele boabe peste copii, pronunţând mai multe onomatopee care aveau semnificaţia unor urări, după care oaia era dusă înapoi în grajd.
Tradiţia împodobirii bradului nu exista, dar la slujba de Ajun, în curtea bisericii se aprindea badnjakul, un trunchi de stejar tânăr, odinioară tăiat în pădure. Lemnul îl simbolizează pe Iisus Christos şi intrarea lui în lume iar arderea lui echivalează cu căldura iubirii divine. Conform credinţei, cu cât scânteile sunt mai multe, cu atât anul va fi mai plin de bucurie, sănătate, belşug şi prosperitate. Şi în casă aveau loc obiceiuri specifice, menite să aducă un an îmbelşugat. De la masa de Crăciun nu lipsesc sarmalele, friptura şi mâncăruri tradiţionale sârbeşti, printre care česnica, o prăjitură specifică pentru masa de Crăciun, făcută din mai multe foiţe întinse cu grijă şi puse la uscat pe pat, pe cearceafuri curate, care erau presărate apoi cu nucă şi stafide, şi în care, de obicei, se ascundeau şi monezi. Cea dintâi bucată era oferită „položnikului” (primul venit în casă în seara de Ajun), apoi plăcinta era împărţită membrilor familiei, începând cu cel mai vârstnic, şi colindătorilor.
Tot în seara de Ajun, copiii şi bunicul me