În prima perioadă a creştinismului, Naşterea Domnului era serbată odată cu cea a Botezului. Se consideră că sărbatoarea Naşterii Domnului s-a serbat pentru prima dată separat, la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sfântul Grigorie de Nazianz a tinut celebra predică, care va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Naşterii: "Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !..." -AA+A

Crăciunul de ieri și de azi Ca la majoritatea sărbătorilor religioase creştine şi Crăciunul a fost pus în legătură cu o serie de sărbători păgâne, cum ar fi cea a Soarelui, sau Saturnaliile ori Juvenaliile în lumea romană, care cădeau cam la aceeaşi dată. O parte a ritualurilor acestor sărbători romane pare să fie păstrate, atribuindu-li-se un sens creştin, până în zilele noastre: colindele, pluguşorul. Lor li s-au adăugat în timp altele de concepţie creştină, cum ar fi Vicleiemul, Irozii, Steaua, care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.

Naşterea Domnului vestită de îngeri

Deşi celebrarea Naşterii Mântuitorului datează de la începutul secolului al IV-lea, primele reprezentări iconografice apar abia în secolele al VI-lea şi al VII-lea, mai întâi în bisericile orientale.

Tema Naşterii cuprinde trei etape succesive: cele dinaintea naşterii, cu călătoria la Bethleem, Naşterea şi momentele imediat următoare, "Adoraţia păstorilor" şi "Adoraţia Magilor".

Adoraţia păstorilor

În timp ce, în Occident, centrul adoraţiei este Fecioara, în Orient el se deplasează către Prunc. Prima poziţie dă naştere, la sfârşitul Evului Mediu, unei iconografii care-o prezintă pe Fecioară în genunchi, în adorarea lui Iisus, potrivit de altfel preceptelor Conciliului Tridentin, ce decreta