Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece lucruri pe care nu ar trebui să i le spui niciodată şefului

Publicat in BusinessMagazin, joi 26 decembrie 2013 ·

Orice discuţie purtată cu şeful trebuie să fie civilizată şi moderată, pentru că el e şeful. Trebuie să fim atenţi la detaliile discursive, să ne alegem cuvintele şi să nu facem o impresie proastă la locul de muncă.

Iată ce nu trebuie să spui într-o discuţie cu şeful tău:

1. Sunt aici doar pentru bani!

Este greşit să ai o astfel de atitudine mai ales în România. Este adevărat că partea financiară este foarte importantă, însă nu poţi să-i arunci asta în faţă şefului, pentru că dai dovadă de angajat materialist care nu vine la locul de muncă din plăcere şi pentru care serviciul este un chin.

2. „Nu mi-ai spus niciodată să fac asta!”

Când ceva important nu a fost făcut, nu trebuie să cauţi vinovaţi. Asta o să-l scoată din minţi pe şef. Cel mai indicat este să te calmezi şi să găseşti soluţii urgente la aceea problemă.

3. „Ceva merge prost.”

Este foarte uşor să ne plângem, însă asta nu rezolvă nimic. Trebuie să fii cel care vine cu soluţiile, nu cel care a constatat problema şi s-a resemnat.

4. „Vreau să fac ce e mai uşor!”

Poţi să creşti în ochii şefului şi chiar să obţii o promovare atunci când faci lucruri dificile. Angajatorul aşteaptă fapte măreţe din partea unor angajaţi, ceva care să îi scoată din mulţime.

5. „Această activitate îmi ocupă prea mult timp.”

Dacă vrei să excelezi îţi asumi orice. Lucrezi şi de acasă dacă e nevoie, faci ore suplimentare, dar nu te laşi bătut din cauza lipsei timpului liber.

6. „Ar trebui să mă ocup cu alte lucruri.”

Nu eşti în postura să alegi ce să faci. Eşti la locul de muncă şi trebuie să îndeplineşti nişte sarcini. Nu trebuie să te plangi. Dacă nu îţi convine, atunci renunţă! Nici un angajator nu te ţine cu forţa.

7. „Îţi promit că am să fac asta!”

Nu face promisiuni atunci când nu eşti sigur dacă poţi să le îndeplineşti. Este ma

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 39 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 11 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°