Cosmosul închipuit de artist este rotund, intim, închis, circumscris cu fermitate. Replică miniaturală a Paradisului celest, satul copilăriei pare idilic şi ireal. Sfidând legile gravitaţiei, casele, oamenii, lucrurile, vegetaţia „îmbracă” la exterior sfera lumii.
Dacă mi-ar fi îngăduit să asociez un artist autohton „spiritului” sărbătorilor de iarnă, primul gând s-ar duce către Gheorghe Ciobanu, pictorul din Bălţaţi. I-am vernisat, nu demult, în foaierul Teatrului „Luceafărul”, ultima înfăţişare ieşeană, unde evoca pictural universul copilăriei din poveştile lui Creangă. Ulterior, şi-a strămutat lucrările spre o galerie din Elveţia, semn că itineranţele expoziţionale depăşeau binişor frontierele spaţiului mioritic. Îl recomandasem atunci masteranzilor mei în „filosofie aplicată”, de la „Cuza”, aşteptându-mă cumva la deconstrucţii critice severe sau, cel puţin, circumspecte. Nu a fost aşa. Tinerii exegeţi descoperiseră în pânzele sale un anume farmec al simplităţii contrastând cu emfazele acelor profesionişti care îşi etalează, arogant şi suficient, doar certificatele de competenţă ori mulţimea diplomelor de studii.
„Naivitatea” revendicată de Gheorghe Ciobanu disimulează, în fapt, profunzimi nebănuite. O dovedeşte întreg traseul artistic deja parcurs. Autodidact prin formaţie, Gheorghe Ciobanu s-a „convertit” la pictură răspunzând mai degrabă unei chemări instinctive. S-a şlefuit din mers, documentându-se pe cont propriu, căutând modele printre consacraţi, fără a intra în capcana imitaţiei. Debutează ca amator, frecventând saloanele de artă naivă organizate la noi. Ambasadorul Franţei i-a cumpărat primele două tablouri. A descoperit, astfel, că din artă se poate supravieţui oarecum. Au urmat burse de studii în străinătate, dar şi expoziţii în Elveţia, Franţa, Spania, Germania. Treptat, a reţinut atenţia publicului tocmai datorită coerenţei tematice şi