Guvernul poate emite o ordonanţă de urgenţă care să modifice Codul Penal, aşa cum solicită DNA, numai după ce ministrul Justiţiei va discuta cu oficialii Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi, Parchetului şi Comisiei Europene şi toată lumea este de acord, a declarat premierul Ponta.
El a răspuns astfel unei întrebări pe această temă adresată de jurnalişti, potrivit Mediafax.
"În primul rând, în vacanţa Parlamentului nu se pot emite ordonanţe de urgenţă. Doi: în măsura în care sunt necesare modificări la Codul Penal, care va intra în vigoare la 1 februarie, poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă numai în ultima săptămână din ianuarie, cu cinci zile înainte de 1 februarie. Ministrului Justiţiei i-am cerut ca, dacă are vreo modificare, să meargă şi să aibă discuţii foarte clare cu CSM, cu ÎCCJ, cu Parchetul General, să traducă modificările şi să le trimită la Comisie, ca să nu mai apară discuţii şi interpretări. În măsura în care toată lumea este de acord, evident că vom adopta; dacă nu este toată lumea de acord, nu adoptăm nimic prin ordonanţă de urgenţă", a explicat Ponta.
În urmă cu două săptămâni, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a declarat, la Gândul Live, că o prevedere din noul Cod de procedură penală va face "inutile" interceptările, în condiţiile în care, înainte de a se obţine autorizaţie pentru acestea, persoana vizată în anchetă va trebui înştiinţată că este urmărită penal.
Kovesi a mai spus că a solicitat ministrului Justiţiei modificarea acestui act normativ, menţionând că, deocamdată, nu a primit un răspuns în acest sens.
Tot în urmă cu două săptămâni, după ce Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal, care a generat reacţii negative inclusiv din partea unor ambasa