Un teritoriu mai vast ar fi putut imprima un alt nume formaţiunii statale, mai ales că râul Moldova este unul mai modest ca dimensiune decât Siretul, după confluenţa cu Suceava sau în comparaţie cu râul Bistriţa.
Începuturile teritorialităţii Moldovei se pierd undeva la limita dintre legendă şi istorie. Dacă e unanim acceptat faptul că există un descălecat a lui Dragoş, ce a imprimat compunere teritorială şi un altul al lui Bogdan, ce i-a adus Moldovei capacitatea de auto-gestiune, nu de aceeaşi unitate de opinii se bucură geometria Moldovei iniţiale. Numeroasele controverse sunt alimentate de contradicţia dintre logica spaţială a statului-drum, în care a funcţionat Moldova Evului Mediu şi logica mai simplă, cazonă în care funcţionează o formaţiune teritorială defensivă (marcă). „Teoria” statului-drum a fost formulată de istoricul Gheorghe Brătianu şi vizează un spaţiu extins, delimitat de frontierele ce închid teritoriul descris de sintagma Moldova istorică. Conform acestei teorii, raţiunea existenţei şi funcţionării statului moldovenesc constă în controlul drumului comercial, mai exact, a unei părţi din complicata reţea, ce se suprapunea istmului ponto-baltic şi realiza relaţia dintre dinamicile oraşe hanseatice şi Constantinopol/ Istanbul.
Primul conducător cunoscut prin intermediul izvoarelor este Dragoş, voievod al românilor din Maramureş, căruia vechile cronici i-au atribuit doi ani de domnie; i-a urmat fiul său Sas, cu patru ani de domnie. Captivi în paradigma statului-drum, cei mai mulţi istorici extind către est teritoriul Moldovei iniţiale până la Siret sau Prut, centrându-l din această etapă pe marele drum comercial. Spre sud, majoritatea istoricilor extind teritoriul până dincolo de Trotuş. Motivaţiile, precum închiderea tuturor pasurilor trans-carpatice sau faptul că o marcă trebuie să fie suficient de extinsă pentru a asigura eficient def