Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2013 s-au deschis peste 2.200 de proceduri de adopţie. Câţi copii au fost adoptaţi

Publicat in Gandul, vineri 27 decembrie 2013 ·

Peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în anul 2013, însă până în 23 decembrie au fost comunicate de către instanţe 580 de adopţii finalizate, cele mai multe fiind în Dâmboviţa, Bucureşti şi Vrancea, potrivit reprezentanţilor Oficiului Român pentru Adopţii.

Într-o adresă transmisă la solicitarea Mediafax, reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) arată că până în 23 decembrie au fost declaraţi adoptabili 2.241 de copii şi au fost eliberate 1.506 atestate pentru familii sau persoane care doresc să adopte.

De asemenea, până la aceeaşi dată instanţele au comunicat către ORA că au fost finalizate 580 de adopţii, iar alţi 53 de copii erau încredinţaţi în vederea adopţiei.

Judeţele cu cei mai mulţi copii adoptaţi sunt: Dâmboviţa (133), Vrancea (123), Dolj (88), Prahova (85), Braşov (84), Suceava (81) şi Hunedoara (77).

Alte 125 de adopţii au fost finalizate în Capitală. Astfel, în Sectorul 1 au fost adoptaţi 13 copii, în Sectorul 2 - 42 de copii, în Sectorul 3 - 32 de minori, în Sectorul 4 - şase, în Sectorul 5 - 22 şi în Sectorul 6 - 10 copii.

Cele mai puţine adopţii finalizate au fost în Sectorul 4 al Capitalei (şase), în Sectorul 6 (10), în Sectorul 1 (13), Sectorul 5 al Capitalei (22), în judeţele Alba (nouă), Bistriţa-Năsăud şi Maramureş (câte 16), Satu Mare (19), Gorj (20), Giurgiu (25), Ilfov (27) şi Constanţa (28).

Pe lângă cele 580 de adopţii naţionale, au mai fost finalizate alte şapte internaţionale - şase în Italia şi una în Canada, iar alţi trei copii sunt în procedură de adopţie internaţională.

ORA precizează că datele centralizate în 23 decembrie vor suferi modificări odată cu transmiterea de către instanţe a tuturor sentinţelor, după ce acestea vor rămâne definitive.

Potrivit sursei citate, numărul total de adopţii finalizate în 2013 va fi cunoscut abia în iunie 2014.

În sis

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 12 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 2 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 32 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 2 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum o ora
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°