Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Faust”, în reluare la Opera bucureşteană

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Prima scenă lirică a ţării a preferat să se întoarcă recent la producţia mai veche a lui Alexandru Tocilescu pentru „Faust” (scenografia şi lighting design Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia Alexa Mezincescu), decât să propună o montare nouă a operei lui Gounod sau un alt titlu.

Opţiunea poate fi valabilă întrucât cursa premierelor, de multe ori obsedantă pentru foşti diriguitori ai Operei Naţionale Bucureşti, nu reprezintă un prim scop în sine. Există mai multe variante de gândire a politicii repertoriale şi acest „Neueinstudierung” (ca sa folosesc terminologia Operei de Stat din Viena) este una dintre ele. Se pare că şi refrişarea titlurilor de bază prin noi producţii stă în atenţie, întrucât deja a fost anunţată o nouă mizanscenă pentru bătrânul „Rigoletto”, ceea ce nu-i rău.

Restudiere muzicală şi scenică

Aşadar, „Faust”. O reluare care a presupus restudierea muzicală şi scenică a spectacolului. Pe această ultimă coordonată – presupun - în ideea teatralizării, o ţintă importantă şi lăudabilă, des clamată de conducerea teatrului.

Dirijorul clujean Adrian Morar s-a ocupat îndeaproape de orchestră şi cor (cu sprijinul venerabilului maestru Stelian Olariu), de întreg complexul solistic. Prin bune rezultate s-a distins. Instrumentiştii au cântat îngrijit (exclud rateul grandios al corniştilor la primul acord din actul al III-lea şi micile accidente ale aceloraşi alămuri la actul ultim, partidă condamnată parcă la asemenea întâmplări şi remarci), introducerea a sunat expresiv, tempii chermezei au fost destinaţi incitării atmosferei, spectacolul a avut o minunată poetică în scena din grădina Margaretei iar corul soldaţilor a impresionat ca monumentalitate şi omogenitate. Un mic decalaj în timpul serenadei lui Mefisto a fost rapid soluţionat.

Desigur că, nemaiexistând mâna lui Alexandru Tocilescu, sarcina îngrijirii platoului a revenit asist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezență la vot ora 14:00: Aproape 250.000 de alegători mai mulți la locale decât în 2020 / Plus de 350.000 de votanți la europarlamentare

HotNews acum 26 minute
Prezența la urnele de vot până la ora 14:00 continuă să fie mai bună decât la scrutinele trecute atât la alegerile locale, cât și la cele pentru Parlamentul European, arată datele în timp real oferite de Autoritatea Electorală Permanentă. Secție de

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 2 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 4 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum o ora
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Un candidat la Primăria Brașov a fost reținut de polițiști

HotNews acum 36 minute
Candidatul independent la Primăria Brașov Dogar Nicolae Florin a fost reținut noaptea trecută pentru ultraj, scrie publicația locală NewsBv.ro. Acesta este acuzat de ultraj și va merge în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Parteneri de guvernare, nu și la „locale”! Candidatul PNL Slatina, acuzat că a bătut un consilier local PSD

Gandul acum 56 minute
Cel mai grav incident apărut în prima parte a zilei de 9 iunie, data alegerilor europarlamentare și locale, s-a petrecut în Slatina, județul Olt Acolo, candidatul PNL la funcția de primar este acuzat că bătut un consilier local PSD. Coaliția PSD-PNL

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum o ora
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°