Prima scenă lirică a ţării a preferat să se întoarcă recent la producţia mai veche a lui Alexandru Tocilescu pentru „Faust” (scenografia şi lighting design Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia Alexa Mezincescu), decât să propună o montare nouă a operei lui Gounod sau un alt titlu.

Opţiunea poate fi valabilă întrucât cursa premierelor, de multe ori obsedantă pentru foşti diriguitori ai Operei Naţionale Bucureşti, nu reprezintă un prim scop în sine. Există mai multe variante de gândire a politicii repertoriale şi acest „Neueinstudierung” (ca sa folosesc terminologia Operei de Stat din Viena) este una dintre ele. Se pare că şi refrişarea titlurilor de bază prin noi producţii stă în atenţie, întrucât deja a fost anunţată o nouă mizanscenă pentru bătrânul „Rigoletto”, ceea ce nu-i rău.

Restudiere muzicală şi scenică

Aşadar, „Faust”. O reluare care a presupus restudierea muzicală şi scenică a spectacolului. Pe această ultimă coordonată – presupun - în ideea teatralizării, o ţintă importantă şi lăudabilă, des clamată de conducerea teatrului.

Dirijorul clujean Adrian Morar s-a ocupat îndeaproape de orchestră şi cor (cu sprijinul venerabilului maestru Stelian Olariu), de întreg complexul solistic. Prin bune rezultate s-a distins. Instrumentiştii au cântat îngrijit (exclud rateul grandios al corniştilor la primul acord din actul al III-lea şi micile accidente ale aceloraşi alămuri la actul ultim, partidă condamnată parcă la asemenea întâmplări şi remarci), introducerea a sunat expresiv, tempii chermezei au fost destinaţi incitării atmosferei, spectacolul a avut o minunată poetică în scena din grădina Margaretei iar corul soldaţilor a impresionat ca monumentalitate şi omogenitate. Un mic decalaj în timpul serenadei lui Mefisto a fost rapid soluţionat.

Desigur că, nemaiexistând mâna lui Alexandru Tocilescu, sarcina îngrijirii platoului a revenit asist