Dacă ar exista un cod penal al cuplului, adulterul ar fi abia pe la alineatul 286. Problemele care ne fac viaţa ferfeniţă sunt nişte mărunţişuri. Uneori, sughiţatul e mai enervant decât minciuna. Ana şi Manole (nu întrebaţi!) sunt doi prieteni de-ai mei care au fost căsătoriţi mulţi ani şi au fost ciufuţi şi mai mulţi ani. Pe ea a cam deranjat-o un pic faptul că într-o zi - întorcându-se de la maică-sa, din provincie, cu două zile mai devreme decât preavizul - a găsit un bonus din partea casei. În patul conjugal, Manole îmblânzea pasional o iepşoară blondă care era, absolut întâmplător, prietena cea mai bună a Anei. Aşa i-a zis şi Manole: ştii că e cea mai bună, nu m-am putut abţine! Anii au trecut, contuziile şi politraumatismele cranio-cerebrale au expirat, iar Ana lui Manole ăsta a iertat totul, ca o sfântă care ştie că mariajul pluteşte cu mult deasupra incidentelor trecătoare. Totuşi, după 23 de ani de căsnicie silnică, prizoniera a evadat. Şi nu pentru că Manole găsise alte bune prietene de familie cu care să împărtăşească poveşti şi trădări de viaţă, ci pentru că se săturase să îndure chinuri inimaginabile, cum ar bunăoară faptul că el ţinea câte-o scobitoare-n gură până când lemnul se umfla şi nu mai putea s-o scoată dintre molari (abia atunci realiza că e cazul să renunţe la săpături, fie şi temporar). Anei nu i-a trecut prin cap să-i cumpere scobitori de plastic, în schimb i-a trecut prin cap să divorţeze. La dosar, a mai adăugat nişte amănunte palpitante din viaţa de familie, cum ar fi faptul că Manole avea un sertar cu şosetele pentru piciorul stâng şi un sertar cu şosetele pentru piciorul drept. Legenda spune că psihoterapeuţii au făcut licitaţie ca să-şi dea teza de doctorat pe acest subiect dramatic. De-aia n-are vorba coadă Ştiţi că noi, femeile, nu comandăm niciodată cartofi prăjiţi, ca să nu ne îngrăşăm. Soţii noştri comandă cartofi prăjiţi, pentru