Un poliţist din Brăila a fost împuşcat mortal, sâmbătă, de către un alt agent, în timpul unei partide de vânătoare autorizate.
Incidentul a avut loc în jurul orei 10.30, la o vânătoare autorizată de mistreţi, organizată pe fondul de vânătoare din comuna Măxineni, la care au participat 24 de persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Jenel Şogor, potrivit Mediafax.
El a afirmat că în timpul partidei un vânător în vârstă de 36 de ani a împuşcat în cap, accidental, un alt vânător, în vârstă de 43 de ani, care a murit pe loc.
Jenel Şogor a mai spus că ambii vânători sunt poliţişti la Biroul Arme şi Explozivi din cadrul Poliţiei Judeţene Brăila, iar bărbatul împuşcat era agent-şef la acest serviciu, cei doi fiind membri ai AJVPS şi aflându-se în timpul liber.