Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACAROM: România stă bine la număr de angajaţi în auto, dar slab la productivitate

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Cifra de afaceri medie per angajat este de aproape trei ori mai mică în România decât în Ungaria şi de peste cinci ori mai mică decât în Germania, arată datele statistice ale Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). În România cifra de afaceri pe salariat în sectorul de componente auto a fost anul trecut de aproape 50.000 de euro, faţă de 136.000 în Slovacia, 133.000 în Ungaria sau 269.000 de euro în Germania.

În România există o problemă a productivităţii per angajat. Noi stăm bine ca număr de angajaţi în industria auto, dar stăm foarte prost la productivitate. Şi cine creşte această productivitate? În primul rând învăţământul dar şi instalaţii şi automatizări care înseamnă investiţii suplimentareb , a spus Constantin Stroe, vicepreşedintele ACAROM şi care mai deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Automobile Dacia.

Problema productivităţii angajaţilor din industria auto locală a fost ridicată anul trecut şi de Franz Linner, vicepreşedintele BMW Group responsabil de achiziţii, producţie şi tehnologie, care a vizitat în octombrie 2012 producătorii de componente din zona Braşovului. El a subliniat atunci că faptul că în România salariile sunt mai mici şi implicit pentru companii este mai eficient să aibă mai mulţi angajaţi decât un grad mai ridicat de automatizare. Spre comparaţie, Dacia are 13.500 de angajaţi la Mioveni pentru o capacitate de producţie de 350.000 de maşini pe an, în timp ce Ford la Craiova ar putea produce un număr similar de maşini cu cel mult 7.000 de oameni, având în vedere datele companiei.

Cea mai nouă investiţie atrasă de România este cea a Daimler prin divizia locală Star Transmission, companie care va investi 300 mil. euro într-o nouă uzină la Sebeş unde vor fi produse viitoarele generaţii de cutii de viteze pentru autoturismele Mercedes-Benz, aceasta fiind cea mai mare investiţie a unui producăto

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 3 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum o ora
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 6 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 6 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 11 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 51 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°