Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de români plecați să muncească în Germania, păcăliți de angajatori: „Nu vor să respecte contractul, ne-au oprit buletinele”

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

30 de români care au plecat să muncească în Germania s-au trezit fără acte şi fără salarii. Oamenii sunt cazaţi în condiţii mizere şi nevoiţi să-şi plătească chiar şi echipamentul de lucru. Aceştia au sesizat Consulatele României de la Bohn şi Berlin.

Zeci de români au plecat din  ţară la cules de legume în speranţa că vor câştiga suficient pentru a-şi asigura un trai decent. Au luat legătura cu o companie de intermediere din Drobeta Turnu-Severin, care le-a facilitat angajarea la o firmă din Germania. Numai că odată ajunși acolo au realizat că au fost păcăliţi.

„Au plecat o parte din noiembrie, noi am ajuns aici pe 17 decembrie, ni s-a dat un contract de muncă, pe care l-am semnat cu toți,  în care era specificat că primim 6 euro pe oră, 48 de ore pe săptămână, maxim 60. Și noi lucrăm 16-18 ore, nu știm cu cât suntem plătiți, nu vor să respecte contractul, ni s-au oprit buletinele. Ne spun fel și fel de variante, ne spun că ne dau un cent și jumătate pe firul de praz”, a declarat Gheorghe Eratu, muncitor în Germania.

„Fiecare a știut la 2 săptămâni câți bani a intrat în contul lui. Vorbind fiecare cât a intrat în contul lui și făcând socoteala după contract nu le ies. Sunt de pe 17 aici și eu nu știu cu ce bani am ieșit la munca pe care am depus-o”, a declarat Dumitru Eftimescu, muncitor la rândul său.

Angajații spun că societatea germană nu a respectat mai multe clauze din contract și sunt nevoiți să-şi plăteasca singuri chiar și echipamentul sau asigurarea medicală.

„În contract nu specifică de asigurarea de sănătate, pentru care ne oprește 40 de euro, nu specifică. Vă dați seama lucrăm în umezeală, prazul este ud, îl aducem din câmp, este înghețat. Cazarea e în niște containere mobile, nișre containere de sinistrați, în care avem goange, avem un vestiar care nu are 20 de cm lățime”, a mai spus Gheorghe Ertatu.

Oamen

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Italia este eliminată de la Euro 2024

Mediafax acum 24 minute
Italienii au început prost meciul şi încă de la început elveţienii au pus stăpânire pe joc, iar în minutul 37 au preluat conducerea: Vargas l-a atras în mijlocul careului pe Freuler, care a şutat cu stângul spre poartă şi l-a „învins” pe Donnarumma.

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum o ora
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

​EURO 2024 Elveția, prima calificată în sferturi, după ce a eliminat Italia, campioana continentală

Ziua Constanta acum 29 minute
Prima calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania este Elveția, care a învins în optimi, astăzi, 29 iunie 2024, Italia, campioana continentală en-titre. În partida jucată la Berlin, Elveția s-a impus ușor, sc

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum o ora
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 2 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Contramanifestație la marşul Bucharest Pride! Un bărbat a fost reținut de jandarmi

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost reţinut şi sancţionat de jandarmi la marşul Bucharest Pride, pentru participare la contramanifestaţii, precum şi pentru refuz de legitimare. Sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării marşului Bucharest Pride, un grup de 1

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum o ora
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum o ora
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°