De la o poştă, se poate vedea cu ochiul liber cum România, faţă de lumea occidentală, se află într-un decalaj accentuat în mai toate planurile.
Faţă de ei, occidentalii, unde domnia legii este o realitate, unde partidele promovează lideri naţionali şi internaţionali greu de corupt, unde economia funcţionează, unde întâlneşti la tot pasul onestitate civică, la români întâlnim doar instabilitate democratică, domnia fărădelegii, partide nereformate trăind după regulile celui comunist din care s-au desprins, o economie bolnavă, ţara unde corupţia ajuns la vârful instituţiilor statului, locul unde informatorii stau pe aceiaşi bancă în Parlament cu foştii lor recrutori securişti, locul unde totul a ajuns într-o metastază a răului naţional, boală ireversibilă care ne trage în jos, aproape de extincţie. Diferenţa dintre noi şi lumea civilizată este precum aceea dintre vioara lui André Rieu şi cea a lui Nicolae Botgros. Nu vreau să-l jignesc pe maestrul muzicii populare româneşti şi moldoveneşti, să mă ierte Cel de Sus, dar dincolo de limitele muzicii lui lăutăreşti, nu mai poate face nimic.
Această rămânere în urmă este cu atât mai mult întreţinută de când comuniştii au săvârşit, cu gălăgie specifică, restauraţia puterii lor la ultimele alegeri trucate, introducând confuzia între democraţia reală şi cea existentă.
Prin gura lui Leancă Promoscovitul şi a lui Ponta Plagiatorul vorbeşte Vocea Rusiei, iar nu aceea a românilor doritori de reîntregire a fiinţei naţionale. Românii nu vor o Românie Mare, ci o Românie Întreagă, loc sfânt unde să trăiască toţi românii risipiţi de jur-împrejurul vetrei străbune.
Cei doi viţeluşi de lapte zglobii au supt ţâţa aceleiaşi vaci sovietice dusă de lanţ la păscut de către doi văcari ideologici: Voronin şi Iliescu, amândoi cu studii pe la Moscova şi rămaşi, spre nefericirea noastră, verigi sănătoase între preşedintele