L-am văzut duminică la Realitatea pe academicianul Solomon Marcus. Un înțelept care știe să vorbească pe înțelesul oricui și unul dintre ultimii noștri mari vorbitori care pot spune convingător lucruri neplăcute, fără a uita de regulile politeții. Am fost de acord cu matemeticianul iubitor de literatură pe mai tot parcursul emisiunii. Cu o excepție.
Solomon Marcus spunea că la noi intelectualii n-au făcut purici în politică. După 1990 cam așa au stat lucrurile. Dar în timpul regimului comunist, mai ales la început, au existat glorii intelectuale naționale care au acceptat să intre în politică de partea noului regim. Mihai Ralea, Sadoveanu, I.C. Parhon, istoricul Giurăscu bătrînul, G. Călinescu, Tudor Vianu… Lista cu clasici e mai lungă, iar dacă i-aș consemna și pe tinerii intelectuali ai vremii, aș avea nevoie de vreo două pagini ca să-i pomenesc pe toți.
Să zicem însă că ăștia au fost politicieni de decor, membri în Marea Adunare Națională sau trimiși pe la ambasade în străinătate. Dar cu mult înainte de venirea la putere a regimului comunist, intelectualii au făcut politică, iar asta a început să se întîmple încă dinainte de anul revoluției de la 1848. Nu-i bag aici pe boieri ca Alecsandri sau ca Mihail Kogălniceanu, nici pe descendentul de familie domnească, Ion Ghica, dar alături de ei au intrat în politica mare un Bălcescu, dintr-o familie de boieri mărunți, Heliade Rădulescu, cel ridicat prin propriile sale puteri, iar mai tîrziu, și liberalii, și consevatorii au deschis ușa intelectualilor. Pe unii pentru a-a aduce în guverne, pe alții, ca Eminescu, ca să se ocupe de doctrină și de adversarii politici.
Așa se face că cea mai mare parte a intelectualilor noștri proeminenți de la sfîrșitul secolului 19 aveau într-un fel sau altul legături cu politica. În secolul 20, a apărut și specializarea pe ministere. Marea reformă a învățămîntului n-a
