Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASUR ar împuşca religia?

Publicat in Adevarul, duminică 29 decembrie 2013 ·

Pentru prima dată în România postdecembristă, ASUR, un ONG secular-umanist, organizează un protest contra Bisericii şi a politicienilor. Trăind într-o societate a libertăţii de opinie şi de asociere, au tot dreptul să o facă. Numai că, urmărind un pic datele problemei, am senzaţia că unii dintre Asureni ar împuşca Biserica, dacă ar putea. Totuşi, ura faţă de religie nu poate face parte dintr-o societate democratică.

Conform datelor oferite publicului, ASUR este un ONG care la finalul anului 2010 avea 13 membri, la finele lui 2011 avea 20 membri, iar la finele lui 2012 număra 25 de membri, alături de care se mai adaugă „peste 20 de voluntari”.

Scopurile existenţei acestui ONG sunt promovarea valorilor umanismului secular şi al apărării principiului constituţional al separării dintre stat şi biserică. Pentru aceasta, ASUR se foloseşte de orice prilej în care poate ataca prezenţa religiei în spaţiul public, dorind practic sterilizarea acestuia de tot ce înseamnă element al unei „religii dogmatice”. Ba, mai mult, ASUR încearcă revenirea la o formă subtilă de materialism ateist-ştiinţific, susţinând că religiile trebuie să fie înlocuite de o cunoaştere solidă a lumii şi a noastră, care se naşte printr-un proces continuu de observaţie, evaluare şi revizuire (de ce nu şi reeducare!?). În acest proces, se iau în calcul valoarea, demnitatea şi autonomia individului şi dreptul fiecărei fiinţe umane la cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în acelaşi timp cu drepturile altora, precum şi moralitatea, înţeleasă ca parte intrinsecă a naturii umane, bazată pe înţelegere şi grijă faţă de ceilalţi, ce nu are nevoie de confirmare externă.

Până aici, vorbe mari şi nimic nou sub soare. Este dreptul fiecărei persoane să creadă ce doreşte despre această viaţă, despre existenţa şi idealurile umane, să creadă sau nu într-o divinitate. Sau să protesteze faţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 10 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 6 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 8 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°