Consilierii locali deveni au votat, în ultima şedinţă din acest an, punerea municipiului Deva sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Hotărârea a fost luată urmare a unei solicitări transmise Primăriei Deva de Bisericile creştine istorice de pe raza municipiului: Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, reprezentate de Preasfinţitul Gurie - Episcopul Devei şi al Hunedoarei, preotul Ceciliu Mic - protopopul greco-catolic al Devei şi Albert Ştefan - preotul paroh romano-catolic, prin care s-a propus ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să fie patronii spirituali ai municipiului reşedinţă de judeţ.
În susţinerea acestei propuneri se argumentează faptul că „fără sfinţi naţiunile se dezintegrează, pentru că nu mai au vizionari care să dea istoriei un sens mai înalt decât cel al supravieţuirii consumiste. Sfinţii sunt măsura şi reperul vieţii de familie şi al vieţii sociale, ei sunt măsura omului de ştiinţă, garanţia că demersul cunoaşterii umane nu îşi va muta graniţa înspre monstruozitate”.
Reprezentanţii bisericilor creştine istorice de pe raza municipiului Deva au mai menţionat că „unitatea de învăţătură şi de viaţă a celor doi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă numitorul comun al bunei convieţuiri a celor trei Biserici enumerate, care însumează, la nivel confesional, peste 95 la sută din totalul populaţiei Devei”.
Consilierii locali deveni au votat, în ultima şedinţă din acest an, punerea municipiului Deva sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Hotărârea a fost luată urmare a unei solicitări transmise Primăriei Deva de Bisericile creştine istorice de pe raza municipiului: Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, reprezentate de Preasfinţitul