Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Mită pentru influenţarea unor oficiali din Primăria Sectorului 3 în atribuirea unor lucrări de reabilitare termică

Publicat in Revista22, luni 30 decembrie 2013 ·

Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a cerut peste 200.000 de euro pentru a-şi folosi influenţa pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3 (PS3), astfel încât să-i obţină unui administrator de firmă încredinţarea directă a unor lucrări de reabilitare termică, informează DNA, citat de Mediafax. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a inculpatului George Navon, persoană fără o calitate anume, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale). În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, la sfârşitul lunii octombrie 2012, inculpatul George Navon a pretins pentru sine şi pentru alţii suma 210.000 de euro, din care 200.000 de euro cu titlu de consultanţă de afaceri (dintr-un avans obţinut pentru lucrări viitoare) şi 10.000 de euro cu titlu de "taxă de încredere", pentru a-şi folosi influenţa pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3, astfel încât să-i obţină unui administrator al unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) încredinţarea directă a unor lucrări de reabilitare termică a 10 blocuri. Această din urmă pretenţie de 10.000 de euro a fost diminuată la 20.000 de lei, sumă care a fost primită de inculpat la data de 30 octombrie 2012. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti. În cursul lunii decembrie 2012, inculpatul a pretins pentru sine şi pentru alţii 20.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, astfel încât să-i obţină aceluiaşi administrator de firmă încredinţarea directă a unor lucrări de reabilitare termică a 40 de blocuri.

Cuvinte cheie:dna, mita, lucrari Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a cerut peste 200.000 de euro pentru a-şi folosi influenţa pe lângă reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 3 (PS3), astfel încât să-i obţ

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 55 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°