Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru beneficiarii plăţilor PNDC la bovine: Adeverinţe pentru creditele-punte

Publicat in Crisana, luni 30 decembrie 2013 ·

Beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, se pot deplasa la sediile APIA pentru a ridica adeverinţele necesare accesării de credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor. Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro", se arată într-un comunicat al APIA. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la specia bovine pentru anul 2013, că s-au efectuat verificările administrative asupra cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne. De asemenea, în adeverinţă se precizează că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei, că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi că beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic schema decuplată de producţie în

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 12 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 7 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°