Fostul mare campion de Formula 1 se zbate între viaţă şi moarte după ce s-a accidentat grav pe o pârtie din Franţa. Sursa: REUTERS
Starea de sănătate a celui mai mare pilot de Formula 1 din istorie, care duminică dimineaţă a suferit un grav accident în staţiunea franceză Méribel, ţine în continuare cu sufletul la gură o întreagă planetă.
Germanul, care pe 3 ianuarie va împlini 45 de ani, se află în comă artificială la Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), acolo unde a ajuns în stare foarte gravă imediat după accident. În timp ce schia, Michael Schumacher a căzut şi s-a lovit violent cu capul de o piatră. El a fost operat ieri, dar medicii sunt circumspecţi.
"Deocamdată nu putem să ne pronunţăm cu privire la soarta lui. Obiectivul nostru este să limităm creşterea presiunii intracraniene. Viaţa îi este în pericol şi situaţia este foarte gravă. Tot ce trebuia făcut a fost făcut şi încă nu putem spune dacă îşi va reveni. Putem spune că luptă pentru viaţa sa", a spus, ieri la prânz, profesorul Jean-Francois Payen, şeful secţiei de reanimare din cadrul CHU.
Merkel e bulversată
Vestea despre starea gravă în care se află Michael Schumacher a întristat-o peste măsură şi pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Merkel s-a declarat "total bulversată" de accidentul de schi suferit de Michael Schumacher. "La fel ca milioane de persoane din Germania, cancelarul şi membrii Guvernului german au fost total bulversaţi când au aflat de accident. Dorim soţiei sale şi copiilor săi să aibă forţa necesară pentru a trece peste acest necaz", a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Prietenii, dar şi adversarii din Formula 1 ai germanului sunt alături de acesta. Brazilianul Felipe Massa, fost coleg al lui Schumacher la Ferrari, a fost şocat la auzul veştii. "Mă rog pentru tine, fratele meu, şi sper să te faci bine cât mai reped