Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Să cunoaştem şi să iubim trecutul, să înţelegem prezentul şi să credem în viitorul României întregite!"

Publicat in Tribuna, marți 31 decembrie 2013 ·

de N. I. DOBRA

31 decembrie 2013 00:14

15 vizualizari

A-A+

Aşa scria Ioan Lupaş (1880-1967) în Prefaţa la ediţia a X-a a "Istoriei Româ­nilor pentru cursul superior", care, printr-o fericită întâm­plare, a ajuns în biblioteca mea (chiar dacă îi lipsesc, din păcate, câteva pagini). Am citit-o ca pe un roman de cea mai bună calitate şi mă mir că manualele de istorie din zilele noastre nu urmează modelul celui după care au învăţat generaţii de elevi.

Ioan Lupaş a fost o perso­nalitate polivalentă, iar prof. dr. Vasile Crişan a lucrat ani buni la adunarea, ordonarea, struc­turarea datelor pentru alcătuirea volumului "Ioan Lupaş, 1880-1967, studiu monografic", Editura Armanic Sibiu, 2013. Autorul a încercat şi a reuşit să cuprindă în cele 450 de pagini viaţa, activitatea şi opera marelui savant originar din Săliştea Sibiu. În Cuvând înainte, Vasile Crişan scrie: "Misiunea pe care ne-am asumat-o a fost aceea de a aduna şi structura, cât mai logic şi accesibil, în paginile acestei cărţi, multitudinea de informaţii legate de biografia, munca şi creaţia unei vieţi agitate şi pline de privaţiuni (...). Ne-am dori ca această carte să fie un modest semn al trecerii în neuitare a vieţii şi muncii exemplare în serviciul poporului său şi a culturii naţionale a lui loan Lupaş".

Volumul este structurat pe zece capitole şi nenumărate subcapitole: Coordonate bio­grafice, Istoric şi aca­de­mician, Activitatea lui loan Lupaş pe tărâm bisericesc, Profesorul şi pedagogul, Publicistul, loan Lupaş - gândirea şi acţiunea politică, loan Lupaş în serviciul Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), Ioan Lupaş împotriva revizionismului, Epilog, loan Lupaş - Bio-bibliografia operei şi anexele: Biblio­grafie, Indice de nume, Anexe documentare, Album foto. Lista ilustraţiilor, Lista abrevierilor.

Voi încheia această suc­cintă p

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 7 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 8 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 12 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°