Cînd aveam vreo 12 ani, am primit cadou de la mătuşa mea, Nanette, o carte. Este vorba despre Rebecca lui Daphne du Maurier. Poate vă întrebaţi ce legătură există între acel personaj controversat, de-a dreptul malefic, şi Maria Tănase. Ei bine, pe Maria Tănase am descoperit-o cam tot atunci, şi tot prin intermediul mătuşii mele, care asculta, într-o dimineaţă de iunie, „Ciuleandra“. Îmi aduc aminte exact acel moment, derulat într-o bucătărie din Drumul Taberei, şi parcă o văd şi acum pe Nanette, care îşi turna cafea din ibric şi aproape îmi şoptea, cu vocea ei groasă, de fumătoare înrăită: „Asta e Maria Tănase, copile!“

În acea vacanţă de vară, am citit Rebecca şi am ascultat, fără încetare aproape, „Ciuleandra“. Mă fascinau istoriile care circulau despre Maria Tănase, o ascultam cu gura căscată pe mama, care îmi povestea despre marile istorii de amor ale Mariei, mă pierdeam într-o reţea de vise, cînd bunică-mea, care lucrase pe vremuri la Athénée Palace, îşi aducea aminte de apariţiile acestei femei memorabile, întotdeauna însoţită de bărbaţi la fel de controversaţi ca şi ea. De-a lungul anilor, mi-au trecut pe la ureche atîtea poveşti şi atîtea nume, încît aproape că ajunsesem să o confund pe Maria Tănase cu Rebecca. Aflasem că s-a iubit cu Brâncuşi, cu Maurice Negrea, cu Alfred de Chastelain, că nu şi-a refuzat niciodată nimic şi că nu obişnuia să îşi plece capul. Tot bunică-mea mi-a spus că suferea foarte tare din pricină că nu poate avea copii, din cauza unui avort făcut în tinereţe, şi că nu ezita să îşi scoată inelele cu briliante de pe degete şi să le ofere cadou tinerelor florărese.

Am început să mi-o imaginez pe Maria Tănase aşa cum mi-o imaginam pe Rebecca. Cu batistele şi cămăşile ei din mătase, brodate cu iniţialele numelui, un fel de marcă personală, nărăvaşă, semeaţă, îndrăgostindu-se cu o pasiune oarbă, şi de ambasadori, şi de muscali,