Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis de copil materializat în cartea „To be or not Toby”!

Publicat in Crai Nou, marți 31 decembrie 2013 ·

Copilul Sebastian Remus Crăciun şi poetul Sorin Poclitaru semnează împreună cartea „To be or not Toby”, ce a fost lansată duminică la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall.

Este a doua carte a acestui copil de clasa a IV-a, din Câmpulung Moldovenesc, realizată pentru a da frâu liber imaginaţiei sale şi neîngrădite de boala care-i limitează viaţa la cea dintr-un scaun cu rotile.

Cartea a fost editată şi pentru a face rost de bani pentru a doua operaţie necesară pentru a stăvili tetrapareza spastică de care suferă Sebi. „Sebastian este un copil care munceşte pentru visul lui” au spus vorbitorii care i-au prezentat cartea.

Adăugăm că Sebastian este un copil plin de inteligenţă şi spirit, care a electrizat pur şi simplu mulţimea venită la librărie să-l vadă, să-l asculte şi să-i cumpere cărticica foarte frumos ilustrată de Oana Chilariu Moruz.

„To be or not Toby” nu este numai o poveste pentru copii, e o întreagă aventură la care au acces şi oamenii mari care nu şi-au uitat copilăria şi care se pot întoarce mereu, cu gândul, la întâmplările care au clădit-o.

Povestea cărţii începe aşa: „Eu am avut o ţestoasă Tobby, la care ţineam extrem de mult. Mi-a fost dăruită de ziua mea, de către mama mea, şi am pierdut-o, după cum era de aşteptat... Cred că era o perioadă ghinionistă, după operaţie, nu mă puteam mişca prea mult, aşa că am lăsat-o pe Tobby singură în livadă. Nici nu am avut habar ce forţă avea acest mic aghiuţă să fugă de lângă mine, numai ce m-am trezit cu ţestoasa fugară, care m-a lăsat o zi întreagă cu gura căscată, făcându-mă să mă întreb dacă eu am greşit lăsând-o să fugă sau nu. Drept pentru care m-am revanşat scriind această carte, finalizată cu succes, în care îmi imaginez, la fel ca Jules Verne, pe care îl iubesc foarte mult, ce ar fi putut păţi. Nu este o carte despre viaţa unei ţestoase, sunt nişte aventuri, ale lui Toby,

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum o ora
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 23 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum o ora
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum 51 minute
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 4 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum 51 minute
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 11 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum 4 ore
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Vești proaste pentru români în mijlocul verii. Scumpirile care se aplică de la 1 iulie 2024

Ziua Constanta acum 18 minute
În plin sezon al vacanțelor se scumpesc carburanții. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie 2024. Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în l

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°