Castelul Bran şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu sunt cele mai vizitate instituţii muzeale din România în 2013, atrăgând împreună peste 860.000 de persoane în acest an, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia MEDIAFAX de reprezentanţii acestora.
Castelul Bran a înregistrat în acest an un număr de peste 490.000 de vizitatori, conform estimărilor lui Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran. Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că, în perioada ianuarie - noiembrie, Castelul Bran a avut un număr de 477.004 de plătitori de bilete, estimarea pentru luna decembrie fiind de 17.290 de vizitatori.
"Având în vedere numărul total de vizitatori din anul 2012, valoarea anului în curs rămâne pe direcţie ascendentă, înregistrându-se o creştere de 5%", a spus Alexandru Prişcu.
El a mai spus că în 2013, din datele centralizate până în luna noiembrie, străinii reprezintă 68% din numărul total al vizitatorilor Castelului Bran, în timp ce vizitatorii români reprezintă un procent de 32%.
De asemenea, Alexandru Prişcu a mai spus că la Castelul Bran au fost organizate mai multe evenimente private, dintre care 90% au fost dedicate unor companii, iar 10% unor persoane fizice. El a mai precizat că nu poate dezvălui informaţii privind personalităţile care au vizitat Castelul Bran în acest an, din cauza clauzelor de confidenţialitate.
Pe locul al doilea în clasamentul celor mai vizitate muzee din România în 2013 s-a situat Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu, care are în componenţă Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder", Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus", Muzeul Civilizaţiei Transilvane "Astra" şi Studioul "Astra" Film.
Astfel, Complexul Muzeal Astra a avut în perioada 1 ianuarie - 1 decembrie un număr total de 367.849 de vizitatori, după cum au declarat,