Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim pe economie crește de astăzi de la 800 la 850 de lei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 1 ianuarie 2014 ·

Salariul minim pe economie creşte de la 1 ianuarie 2014 la 850 de lei brut pe lună, faţă de 800 de lei cât era până acum. Majorarea salariului minim pe economie aduce câteva zeci de lei în buzunarul angajaţilor care primesc un astfel de venit lunar. Dacă o persoană plătită cu salariul minim primea până acum 668 de lei în mână, de la 1 ianuarie 2014, salaiul efectiv pe care îl vor primi muncitorii plătiţi cu salariul minim va fi de 710 lei, conform calculelor GdS. De la 1 iulie 2014, Guvernul va creşte salariul minim din nou, acesta urmând să ajungă la 900 de lei pe lună. Dacă pentru persoanele fizice această majorare a salariului minim înseamnă câţiva bănuţi în buzunar, o astfel de creştere a salariului minim brut pe ţară înseamnă o povară în plus pentru firme, care trebuie să plătească la stat mai mulţi bani din contribuţii şi impozit pe venit, pentru salariaţii pe care îi au cu acte în regulă. În decursul anului 2013, salariul minim pe economie a crescut de două ori, iar după acele majorări, au intrat în vistieria statului impozite şi contribuţii mai mari. Salariul minim pe economie creşte de la 1 ianuarie 2014 la 850 de lei brut pe lună, faţă de 800 de lei cât era până acum. Majorarea salariului minim pe economie aduce câteva zeci de lei în buzunarul angajaţilor care primesc un astfel de venit lunar. Dacă o persoană plătită cu salariul minim primea până acum 668 de lei în mână, de la 1 ianuarie 2014, salaiul efectiv pe care îl vor primi muncitorii plătiţi cu salariul minim va fi de 710 lei, conform calculelor GdS. De la 1 iulie 2014, Guvernul va creşte salariul minim din nou, acesta urmând să ajungă la 900 de lei pe lună. Dacă pentru persoanele fizice această majorare a salariului minim înseamnă câţiva bănuţi în buzunar, o astfel de creştere a salariului minim brut pe ţară înseamnă o povară în plus pentru firme, care trebuie să plătească la stat mai mulţi bani d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 9 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 7 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 6 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 11 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 4 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 9 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 6 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 9 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 10 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°