UPDATE: Casca lui Schumacher s-a "rupt în două" din cauza impactului puternic, a declarat, marţi, pentru AFP, o sursă din cadrul anchetatorilor, transmite Mediafax.
"Casca s-a rupt în două", a spus sursa respectivă, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Bild. Potrivit unui membru al echipajelor de salvare, citat de Bild, atunci când echipajul a ajuns la locul accidentului, "casca lui Schumacher era ruptă şi se vedea mult sânge".
Potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble, în care a fost internat Schumacher, septuplul campion mondial de Formula 1, care a fost operat duminică, are leziuni craniene "difuze şi grave" şi germanul de află în comă indusă.
---
Multiplul campion de Formula 1 Michael Schumacher a ajuns în comă la spital, după ce s-a lovit cu capul de o stâncă în urma unui accident de schi. Fostul sportiv, care se afla în staţiunea Meribel, din Alpii Francezi, şi-a pierdut conştiinţa, în ciuda faptului că purta o cască de protecţie.
Deşi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, starea de sănătate a pilotului este în continuare gravă, medicii fiind rezervaţi în ceea ce priveşte şansele sale de a rămâne în viaţă.
Casca i-a oferit o şansă
Michael Schumacher, care urmează să împlinească 45 de ani peste 4 zile, schia duminică în compania fiicei sale de 14 ani într-un sector aflat în afara pistei, când a căzut şi s-a lovit la cap. Doar casca de protecţie l-a scăpat de la moarte instantanee, potrivit medicilor. “Având în vedere violenţa impactului, o persoană care ar fi suferit un astfel de impact fără cască nu ar mai fi ajuns aici", a declarat un doctor de la Centrul Medical Universitar din Grenoble.
Fostul pilot de Formula 1 a fost transferat la acest spital abia după ce, iniţial, fusese transportat cu elicopterul la o clinică locală din staţiunea Maribel. Ulterior, a fost chemat de urgenţă la Grenobl