Jeluirea limbii române
„Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară...”
Mateevici spunea că sunt comoară,
Că m-au doinit, în vatra lor, străbunii,
Spunea că-s un şirag de piatră rară…
Dar ce însemn eu, astăzi, pentru unii?
Sunt hotărâtă să mă jeluiesc,
Văzând cât sunt, acum, de compromisă
De cei ce, în vorbire, mă stâlcesc
Şi-s mutilată-atuncea când sunt scrisă