Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid turistic dedicat persoanelor nevăzătoare, lansat la Cluj

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 24 noiembrie 2015 ·

Un ghid turistic al Clujului în limbaj Braille, transpus şi în format audio, destinat persoanelor nevăzătoare, a fost lansat marţi în cadrul proiectului ‘Terra Cognita’ implementat în premieră naţională de Asociaţia Babilon Travel.

Potrivit directorului asociaţiei, Gabriel Nagy, ghidul cuprinde o serie de obiective aflate pe un traseu considerat reprezentativ pentru istoria oraşului Cluj-Napoca.

‘Asociaţia Babilon Travel a încheiat proiectul local ‘Ter

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA. Mită de la oameni de afaceri pentru permise de muncă în cazul a peste 1.100 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh

HotNews acum o ora
Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de DNA, iar alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul care vizează o grupare de trafic de migranți con

Silvestru Șoșoacă, ridicat de acasă de Poliție și dus la audieri la Parchet

HotNews acum 8 minute
Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cu care este în proces de divorț, a fost ridicat de Poliție, miercuri, de la locuința sa și dus la audieri la Parchet, într-un dosar vizând listele de semnături pentru candidatura sa la alegerile eu

Monica Iacob Ridzi, reabilitată de instanță. Interdicțiile de care scapă fosta ministră a Tineretului

Ziare.com acum 15 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reabilitarea judecătorească a fostei ministre a Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Dacă decizia va rămâne definitivă, condamnarea va fi ștearsă din cazierul judiciar a acesteia. În noiembrie 2017, ea a fost

Încă un politician din oraşul german Mannheim a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul

Mediafax acum 23 minute
Un politician al formaţiunii de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul. Agresiunea a avut loc marţi seara în oraşul german Mannheim. În urmă cu câteva zile, în acelaşi oraş un alt politician de dreapta a

5 Iunie - Ziua Internațională a Mediului dă startul unei veri responsabile

Ziare.com acum o ora
Campania Alege Asumat atrage atenția asupra importanței gesturilor individuale simple în vacanțe, cu un impact semnificativ pentru mediu. BAT atrage atenția asupra gesturilor simple care pot avea un impact semnificativ asupra apelor României și asup

Un bărbat înarmat a deschis focul asupra Ambasadei SUA din Liban

News.ro acum 51 minute
Un bărbat înarmat a tras miercuri asupra Ambasadei SUA din Liban şi a fost rănit într-un schimb de focuri cu trupele, a anunţat armata libaneză, potrivit Reuters. Armata a precizat că atacatorul, un cetăţean sirian, a fost transportat la spital, iar

Toți ucrainenii de peste 17 ani trebuie să se întoarcă din străinătate pentru a se înscrie la biroul de înrolare militară. Ce mai prevede ordinul venit de la Kiev

Ziare.com acum 49 minute
Kievul a transmis că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în Ucraina şi să se înregistreze pentru serviciul militar la centrele teritoriale de recrutare şi protecţie socială. De asemenea, Ambasada SUA de la Kiev

BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României

Mediafax acum 2 ore
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României. Aceasta a fost cucerită de către echipa de rugby în 1924. Lansarea are loc miercuri. „Caracteristi

Iohannis: O treime din România şi 40% din suprafaţa agricolă, în zone cu risc de deşertificare

Mediafax acum o ora
O treime din teritoriul României şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone care prezintă risc de deşertificare. România este parte a eforturilor internaţionale de îmbunătăţire a situaţiei terenurilor, precum şi de combatere a deşertificării şi a

Afacere inedită lansată de doi studenți din România: coduri QR pentru morminte

Ziare.com acum o ora
Doi studenți din Iași au lansat o afacere inedită, inspirată din alte țări, dar care își „face loc” și pe piața din România. Tinerii s-au gândit să realizeze videoclipuri memoriale stocate pe coduri QR, în amintirea celor decedați. Prețul unui cod Q

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/29°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/26°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

27°
mie.

18°/27°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

14°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/26°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/31°