Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie a semnat un tratat pentru aderarea la vastul bloc comercial din regiunea indo-pacifică CPTPP

Publicat in News.ro, luni 17 iulie 2023 ·

Secretarul pentru afaceri şi comerţ al Marii Britanii, Kemi Badenoch, a semnat oficial un tratat care confirmă aderarea la vastul bloc comercial din regiunea indo-pacifică CPTPP, acesta fiind cel mai mare acord comercial post-Brexit al ţării, transmite CNBC. Semnat duminică, în Noua Zeelandă, acordul va fi dezbătut în Parlamentul din Marea Britanie, în timp ce alte naţiuni membre ale CPTPP îşi vor finaliza, de asemenea, propriile procese legislative. Mai mult de 99% din mărfurile actu

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi galben de caniculă. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben şi portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge şi până la 37 de grade Celsius şi vor fi nopţi tropicale.

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 2 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Litoralulromanesc.ro: Ritmul rezervărilor de vacanţe la mare s-a accelerat în ultima săptămână. Pentru lunile iulie - august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei

News.ro acum o ora
Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creştere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralu

Tulcea: Anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil / Imaginile au apărut pe o reţea de socializare

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare.

Stoltenberg anunţă că peste 20 dintre cele 32 de ţări membre NATO vor cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în 2024

News.ro acum o ora
Mai mult de 20 de membri NATO vor îndeplini obiectivul alianţei de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind faptul că aliaţii şi-au crescut cheltuielile militar

Mark Rutte mai face un pas spre șefia NATO. Se declară „prudent optimist” după ce a discutat cu principalul opozant al candidaturii sale, Viktor Orban

Ziare.com acum o ora
Mark Rutte, premierul Olandei, a declarat marţi, 18 iunie, că este „prudent optimist” că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. El a avut dificultăţi în a-l conving

Horoscop pentru marți, 18 iunie 2024. Ziua este favorabilă planificării unor călătorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ar fi bine să faci un pas înapoi, să fii cât mai discret în peisaj și să observi pe îndelete ce se petrece în jurul tău. Chiar dacă ești solicitat în plan socio-profesional sau chiar dacă partenerul de viață te provoacă în fel și chip, mai al

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 3 ore
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Ucrainenii au lovit în forță cu drone. Mai multe depozite petroliere sunt în flăcări în regiunea rusă Rostov

Ziare.com acum o ora
Mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone, marţi dimineaţă, 18 iunie, în oraşul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters. "Potrivit datelor preliminare, nu există victime", a scr

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°