Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nvidia se va confrunta cu acuzaţii antitrust franceze - surse

Publicat in News.ro, marți 2 iulie 2024 ·

Nvidia urmează să fie acuzată de autoritatea franceză de reglementare antitrust pentru presupuse practici anticoncurenţiale, au declarat persoane care au cunoştinţă directă despre această problemă, devenind primul agenţie de acest tip care acţionează împotriva companiei, transmite Reuters. Aşa-numita declaraţie de obiecţii din Franţa va urma percheziţiilor care au avut loc în sectorul plăcilor grafice în septembrie anul trecut, despre care surse au spus că au vizat Nvidia. Percheziţii

Articolul in News.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evan Gershkovich, condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia

News.ro acum 36 minute
Un tribunal rus l-a condamnat vineri pe jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal (WSJ) la 16 ani de închisoare cu privire la ”spionaj”, o acuzaţie pe care jurnalistul, angajatorul şi Statele Unite o resping, într-un proces rap

Cinci zboruri anulate până acum de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. Destinaţiile afectate

Mediafax acum o ora
Prima cursă anulată a fost a companiei Wizz Air spre Beauvais (Paris), care urma să decoleze la 16.45. Ulterior, au fost anulate şi zborurile Aeroitalia Fiumicino - Henri Coandă şi Henri Coandă - Fiumicino (Roma/Italia). Întârzieri au fost anunţate

Când ar putea fi reluată circulația pe Valea Oltului. Ministrul Transporturilor: „Și dacă ar fi batalioane de ostași galbeni, defrișările nu se pot face noaptea”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că în mai puțin de o lună, pe 9 august ar putea fi reluată circulația pe Valea Oltului. Conform raportului pe care îl primeşte, acestea sunt realizate în proporţie de 40%. El a precizat că, aşa cum

Vârsta minimă la care se consumă droguri în România „a coborât la 9-10 ani”, avertizează președintele CNAS: „Există dealeri în vârstă de 12 ani / Modelul vedetelor de la festivaluri nu e de bun augur”

HotNews acum 59 minute
Vârsta minimă la care se consumă droguri în România „a coborât la 9-10 ani„ și există dealuri de droguri în vârstă de 12 ani, a afirmat vineri Valeria Herdea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, într-o conferință de presă. De prof

Încă un DIVORȚ pentru Adriana Bahmuțeanu! Vedeta TV și George Restivan au ajuns la despărțire! „Din păcate, distanța ucide dragostea”

Gandul acum o ora
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au decis să meargă pe drumuri separate. Anunțul a fost făcut public pe rețelele de socializare, surprinzându-i pe toți cei care urmăreau cu interes povestea lor de dragoste. Deși părea că și-a găsit fericirea și

Horoscop 20 iulie 2024. ZODIA care va întâmpina probleme

Gandul acum o ora
Problemele pot deveni puțin mai grele decât ți-ai dori. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 20 iulie 2024. Berbec S-ar putea să ai nevoie de ceva timp singur astăzi pentru a te aduce înapoi la centru. Independența este ideea cheie pe

Wizz Air, către pasageri: Sunt aşteptate potenţiale perturbări

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, la fel ca toate companiile aeriene, Wizz Air se confruntă cu dificultăţi tehnice extreme cauzate de întreruperea sistemelor IT globale ale unei terţe părţi. Clienţii Wizz Air se pot confrunta cu perturbări în întreaga reţea, serviciile de p

Ministrul Transporturilor, despre întârzierea livrării bagajelor pe Otopeni: „Îmi cer eu scuze, voi cere directorului să cerceteze”

Adevarul acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Timişoara, referindu-se la incidentul legat de întârzierea livrării bagajelor pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, că va cere directorului interimar să cerceteze ace

Grindeanu: Marţi merg să văd cum se desfăşoară lucrurile pe Valea Oltului / Raportul arată că sunt undeva la 40% / Pe 9 august se reia circulaţia

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că marţi va merge pe Valea Oltului să vadă cum se desfăşoară lucrările de defrişare şi a precizat că, potrivit raportului pe care îl primeşte, acestea sunt realizate în proporţie de 40%. El a pre

Băncile din România nu sunt afectate de blocajul serviciilor informatice

HotNews acum o ora
Băncile din România nu sunt afectate de blocajul serviciilor informatice, conform unor surse din Banca Națională a României (BNR), lucru confirmat și de persoane din zona băncilor comerciale. „Nu s-a primit nimic în acest sens. Băncile au backup, fi

Vremea

București
acum

35°
vin.

22°/36°
sâm.

24°/38°
dum.

23°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

33°
vin.

20°/33°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/30°
lun.

18°/29°
Constanta
acum

35°
vin.

24°/35°
sâm.

25°/29°
dum.

24°/30°
lun.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/27°
lun.

18°/30°
Timisoara
acum

34°
vin.

22°/36°
sâm.

22°/36°
dum.

20°/33°
lun.

22°/34°