Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol de culoare în prima zi a Festivalului Neversea! Ce artiști vor urca pe scenele de la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 iulie 2024 · ·

Festivalul Neversea a dat anul acesta la Constanța startul distracției estivale, într-o atmosferă plină de culoare, magie și experiențe de share-uit tot anul. Timp de 4 zile și 4 nopți, între 7 și 10 iulie, zeci de mii de oameni vor trăi cea mai frumoasă poveste de la malul Mării Negre, cu apusuri și răsărituri deosebite pe plajă, cu artiști și DJ-i din întreaga lume, care aduc în România genuri, stiluri muzicale și culturi diferite de pe mapamond. MAINSTAGE 19:00 - 19:30 PARTYDUL KI

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisar şef de poliţie în cadrul IGPR, reţinut după ce a dat unui martor un hard disk cu înregistrări

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de Andrica Marius Coriolan, comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru săvârşirea i

Cod galben de ploi și vijelii în jumătate de țară. Cum va fi vremea în București – HARTĂ

HotNews acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o avertizare meteo de cod galben de averse torențiale cu descărcări electrice și vânt puternic pentru aproape jumătate de țară. Sunt vizate, în special, județe din sudul și estul țării, dar și cele

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la sistemul energetic naţional

Libertatea acum 23 minute
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la sistemul energetic naţional după o deconectare automată survenită în seara zilei de

Ucraina: Trei drone ruseşti au trecut graniţa cu România

News.ro acum o ora
Forţele ucrainene au anunţat joi că au distrus 25 din cele 38 de drone ruseşti de atac lansate peste noapte, precizând că alte trei drone "au fost pierdute" după ce au trecut frontiera de stat cu România, informează Reuters. "Noaptea trecută, inamic

Al doilea mesaj Ro-alert în ultmele 24 de ore pentru locuitorii din Tulcea din cauza războiului din Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile cu rol de apărare în alertă pentru supravegherea granițelor României și siguranța cetățenilor În cursul nopții trecute, în jurul orei 01:20, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de

UPDATE - CFR SA - Trafic feroviar oprit între Hărman şi Prejmer, după ce un autoturism a derapat şi s-a oprit pe calea ferată. Două trenuri de călători sunt oprite în staţii / Circulaţia a fost reluată după mai puţin de o oră - FOTO

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit joi dimineaţă, între staţiile Hărman şi Prejmer, unde un echipaj intervine pentru scoaterea din gabaritul căii a unui autoturism care a derapat şi s-a oprit pe calea ferată. Două trenuri de călători sunt oprite în staţii.

Un petrolier care transporta 1,4 milioane de litri de petrol s-a scufundat în largul zonei de coastă a capitalei filipineze Manila

HotNews acum 3 ore
Nava MT Terra Nova, un petrolier sub pavilion filipinez, „s-a răsturnat şi în cele din urmă s-a scufundat”, a declarat Garda de Coastă din Filipine într-un comunicat, precizând că investighează dacă s-ar fi putut produce o perturbare în apele din ju

MAE, despre revolta din LEEDS: Autoritățile continua discuțiile cu familia de români și avocații acesteia

Gandul acum o ora
Reprezentaţii Consulatului General al României la Manchester şi ai Ambasadei României la Londra mențin comunicarea cu familia de români din Leeds, ai căror copii au fost luați în îngrijire de serviciile de asistență socială britanice. Potrivit unui

Ciolacu: În Guvern nu mai poate intra de acum înainte vreo modificare de natură fiscală fără să existe în prealabil o consultare publică finalizată şi un acord cu mediul privat şi societatea civilă!

News.ro acum 12 minute
Premierul Marcerl Ciolacu a anunţat joi că n Guvern nu mai poate intra de acum înainte vreo modificare de natură fiscală fără să existe în prealabil o consultare publică finalizată şi un acord cu mediul privat şi societatea civilă. ”O altă decizie m

Armata israeliană a recuperat din Gaza corpurile a cinci persoane ucise în atacul de la 7 octombrie. Cine erau victimele

Ziare.com acum o ora
Israelul a recuperat trupurile a cinci persoane ucise în timpul atacului întreprins de Hamas în sudul Israelului în ziua de 7 octombrie 2023 şi reţinute de atunci în Fâşia Gaza, a anunţat joi, 25 iulie, armata, transmit AFP şi Reuters. Într-un comun

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/26°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

22°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/27°
vin.

17°/20°
sâm.

17°/29°
dum.

19°/35°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

24°
joi

16°/30°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/35°
dum.

20°/38°