Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorghiu: A fost promulgată legea care duce la faptul că vom avea opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc/ Avem cadrul legal, MS se poate apuca să găsească surse de finanţare

Publicat in G4Media, vineri 19 iulie 2024 ·

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că a fost promulgată legea care prevede înfiinţarea a opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc. ”De astăzi avem cadrul legal, Ministerul Sănătăţii se poate apuca să găsească surse de finanţare astfel încât să poată construi cele opt centre regionale”, adaugă ea. Gorghiu s-a referit şi la scăderea vârstei consumatorilor de droguri şi la importanţa educaţiei în comportamentul copilului. ”Nu putem să trim

Articolul in G4Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac armat la un liceu din SUA. Două persoane au fost ucise și alte patru sunt rănite VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi patru rănite într-un atac armat care a avut loc miercuri într-un liceu din statul american Georgia, într-o zonă din afara oraşului Atlanta, relatează MSNBC, preluată de Reuters. Poliţia din Georgia a anunţat

Preşeditele PNL: Am discutat cu doamna Elena Lasconi, am lăsat în continuare cale deschisă dialogului / Nu cred că se mai poate întâmpla ceva

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri seară, că a discutat cu preşedintele USR, Elena Lasconi, lăsând cale deschisă dialogului, dar nu crede că se mai poate ajunge la un proiect politic comun înaintea alegerilor de la finalul anului. ”Am d

Cutremur cu magnitudinea de 3,3, produs în Arad

Mediafax acum 2 ore
„În ziua de 04 Septembrie 2024, la ora 19:33:25 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Arad un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 5.0 km”, potrivit comunicatului INFP. Conform sursei citate, cutremul a avort o intensitate I

Alfred Bulai a fost reţinut. Mai multe studente îl acuză pe profesor de hărţuire sexuală

Mediafax acum 9 ore
Profesorul Alfred Bulai a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, în dosarul de hărţuire sexuală. El este acuzat de mai multe studente de hărţuire sexuală.

Polițist găsit mort într-un poligon de trageri. Bărbatul s-ar fi împușcat în cap

Ziare.com acum 9 ore
Au fost scene şocante, miercuri, 4 septembrie, într-un poligon privat din localitatea botoșăneană Vlădeni. Un bărbat în vârstă de 54 de ani, poliţist local în Suceava, a fost găsit mort după ce s-a împuşcat în cap. Din primele date, bărbatul era căs

Alina Gorghiu, după reţinerea sociologului Alfred Bulai: Infracţiunile sexuale sunt absolut odioase. Astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale! Şi sunt sigură ca e doar un început de drum!

News.ro acum 8 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, după reţinerea sociologului Alfred Bulai, că infracţiunile sexuale sunt absolut odioase şi astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale, precizând că este do

Testamentul actorului Alain Delon a fost trimis celor trei copii ai săi

HotNews acum 3 ore
La aproape o lună de la moartea lui Alain Delon, testamentul actorului a fost trimis celor trei copii ai săi, care nu au o relaţie foarte bună şi care s-au certat în ultimele sale luni de viaţă ale tatălui lor, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Winona Ryder și Keanu Reeves își spun soț și soție în mesaje text după ce ar fi fost cununați religios pe bune în filmul „Dracula” din 1992/ Ceremonia, oficiată de un preot român

G4Media acum 3 ore
Winona Ryder a dezvăluit în podcastul „Happy Sad Confused” că ea și Keanu Reeves își spun soț și soție în mesajele lor text, la peste trei decenii după, spun ei, ar fi fost căsătoriți pe bune pe platoul de filmare al filmului „Dracula”, regizat de F

Premierul Poloniei, discurs în limba română în Parlamentul de la Chişinău. Ce le-a transmis Donald Tusk moldovenilor

Ziare.com acum 2 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, care se află într-o vizită la Chişinău, a ţinut miercuri, 4 septembrie, un discurs în Parlament şi a transmis moldovenilor un mesaj în limba română, în care a accentuat că atât el personal, cât şi Polonia sunt gata s

Alexandru Rafila: Ordonanţa adoptată astăzi prevede extinderea decontării la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii

News.ro acum 10 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că Ordonanţa adoptată de Guvern prevede extinderea decontării la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii. Alexandru Rafila,

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

18°/29°
Iasi
acum

18°
joi

17°/31°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

15°/29°
Constanta
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

20°/25°
sâm.

22°/25°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

20°/35°
vin.

20°/33°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/33°