Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipele româneşti, în goană după banii Ligii Europa

Publicat in Romania Libera, joi 18 august 2011 ·

Anul acesta, cinci echipe româneşti se luptă pentru un loc în grupele Europa League. Anul trecut au fost tot cinci. Trei au ajuns în play-off, doar una în grupe.

Echipele româneşti visează să aibă un loc la masa bogaţilor şi să se înfrupte din banii UEFA.

Steaua-ŢSKA Sofia: Blatul militarilor?

Izgonită din Ghencea, de Armata pe care nu demult o reprezenta, Steaua îşi va disputa prima manşă din dubla cu bulgarii la Cluj. La prima vedere, pare un duel echilibrat. Meciul a fost prefaţat însă mai degrabă de scandaluri decât de duelul fotbalistic. Presa bulgară a acuzat cele două echipe că vor juca la bursa pariurilor şi mai puţin pe teren. Ambele echipe au nevoie disperată de bani, în special ŢSKA, aşa că bulgarii speculează că meciul va fi „trântit" de echipa lui Borisov.

Vorskla Poltava-Dinamo: E foame de bani

Nu mai e deloc o surpriză că în fiecare an Dinamo este „condamnată la victorie". De această dată însă, „câinii" se confruntă cu serioase probleme financiare, iar o calificare în grupe ar însemna bani frumoşi în Ştefan cel Mare. Vorskla Poltava pare un adversar incomod - a câştigat Cupa Ucrainei în 2009, iar anul trecut a prins un loc de Europa League după ce a terminat pe 6 în campionat. Vorskla a pus probleme până şi Şahtiorului lui Mircea Lucescu.

Slask Wroclaw-Rapid: Lucescu tace şi face

Şi Rapidul se confruntă cu probleme financiare, dar asta este un fapt obişnuit când vine vorba de clubul giuleştean. Slask Wroclaw pare un adversar accesibil. Slask este vicecampioana Poloniei, însă fotbalul polonez cunoaşte şi el o perioadă de cădere. Iar cele mai bune performanţe ale Rapidului în Europa au fost cu Răzvan Lucescu la cârmă.

FC Vaslui-Sparta Praga: Porumboiu e mulţumit

Adrian Porumboiu nu a fost supărat după eliminarea din Ligă. Twente a fost clar peste vasluieni. Moldovenii par să aibă cele mai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 18 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 16 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°