Ediţia a treia a evenimentului Divan Film Festival (deja tradiţionala întîlnire anuală a „degustătorilor“ de artă cinematografică şi artă culinară), cu al său reconfirmat specific balcanic, s-a desfăşurat tot pe malul Dunării, în Portul Cultural Cetate din judeţul Dolj, în perioada 19-26 august 2012. Festivalul, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu“ (soţii Masha şi Mircea Dinescu au fost din nou amfitrionii evenimentului), a prezentat anul acesta 47 de filme (14 lungmetraje şi 33 de scurtmetraje, inclusiv animaţii), produse în zece ţări europene, dintre care opt balcanice (Slovenia, Bosnia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania, Turcia şi România). Selecţia filmelor a fost semnată de directorul artistic Marian Ţuţui, critic şi istoric de cinema, precum şi redactor-şef al Arhivei Naţionale de Filme (ANF). De altfel, ANF a şi oferit invitaţilor festivalului cinci scurtmetraje documentare puţin cunoscute: trei de prin 1935, despre ciobanul-profet Petrache Lupu şi despre Minunea de la Maglavit (localitate apropiată de Cetate), şi două despre Ada-Kaleh, realizate în Studiourile Sahia cu vreo doi ani înainte ca insula, aflată la cîţiva kilometri de Orşova, să se scufunde sub apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier. Pe lîngă obişnuitele delicatese culinare (pregătite fie sub îndrumarea gazdei Mircea Dinescu, fie cu sprijinul unor oaspeţi – bulgarul Uti Băcivarov şi Mircea Groza, specializat în gastronomia romană) şi concerte antrenante (susţinute, anul acesta, de Luiza Zan Trio, Marius Mihalache Band şi două trupe locale, „Merci Beaucoup“ Trio şi popularul taraf Mambo Siria din Dârvari), Divan Film Festival a mai propus un inedit simpozion internaţional, avînd ca temă „Evadarea din Balcani“, la care şi-au adus contribuţia 12 filmologi şi/sau critici de film din România, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Macedonia, Marea Britanie şi Rusia.