Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul a trecut pe depreciere uşoară, referinţa BNR urcând la 4,5396 lei/euro

Publicat in Jurnalul, vineri 10 august 2012 ·

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă în creştere cu 0,34 bani, la 4,5396 lei/euro, după patru şedinţe consecutive de scădere, perioadă în care leul a recuperat peste jumătate din deprecierea de la începutul lunii iulie, când au început tensiunile politice.

În sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5362 lei/euro, cel mai redus nivel începând cu 12 iulie, când euro a fost cotat la 4,5252 lei.

Pentru dolar rata de referinţă a crescut de asemenea, cu 2,34 bani, de la 3,6745 lei/dolar la 3,6984 lei/dolar, iar cursul pentru franc a urcat de la 3,7767 lei/franc la 3,7800 lei/franc.

Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat oscilaţii reduse în prima oră de tranzacţionare de vineri, aproape de 4,55 lei/euro, în timp ce valutele din regiune afişau scăderi în faţa euro, după date negative din China.

În prima parte a zilei cursul a variat între un minim de 4,5420 lei/euro şi un maxim de 4,55 lei/euro. În jurul orei 13:00 băncile afişau cotaţii de 4,5400 - 4,5420 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau la jumătatea zilei scăderi de până la 0,6%, din cauza datelor sub estimări privind comerţul din China, care subliniază încetinirea creşterii economice globale.

Băncile comerciale au afişat vineri dobânzi de 5,23 - 5,71% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, uşor mai sus faţă de cele de joi , 5,14% - 5,62%. În acelaşi timp, dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au crescut de la 5,24% - 5,74% pe an la 5,29 - 5,76% pe an.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă în creştere cu 0,34 bani, la 4,5396 lei/euro, după patru şedinţe consecutive de scădere, perioadă în care leul a recuperat peste jumătate din deprecierea de la începutul lunii iulie, când au început tensiunile politice.

În sesiunea de joi, rata de sc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°