Cazul Pacepa frămîntă cetatea! Pe bună dreptate, aproape toată lumea se simte datoare cu un punct de vedere în această chestiune. Spun "pe bună dreptate" pentru că biografia lui Pacepa ridică un tip de problemă căreia, de regulă, evitam să-i dăm răspunsuri: raportul nostru cu trecutul ceauşist al României. În acest subiect, fiecare e dator cu un punct de vedere. Nu fac excepţie. Astăzi, ne e cît de cît clar cine a fost generalul Ion Mihai Pacepa. Povestea lui sintetizează, la o scară extraordinară, povestea noastră: el a fost vîrful aparatului de represiune pînă în anii '70 şi sprijin solid al vestului în lupta cu fiara comunistă după aceea. O poveste de love-hate cu regimul comunist trăită la vîrful serviciilor secrete, aşa cum mulţi dintre români au trăit-o, în garsoniere mizere de bloc, în fabrici şi uzine sau în Uniuni de creaţie. Ca şi în cazul altor amintiri ale noastre, şi aici avem o poveste jumătate murdară, jumătate curată. Cu adevărat psihanalizabil, fiecare vede ce vrea. E interesant, însă, cine vede mai ales partea bună a acesteia. Luaţi repede, am fi tentaţi să spunem că elementele reziduale ale ceauşismului vorbesc despre un Pacepa trădător de neam şi ţară, un Pacepa în relaţii vinovate cu KGB-ul care a îngenuncheat România în anii obsedantului deceniu, un Pacepa care vrea, acum, să obţină milioane de dolari de la săraca România. Mai departe, am spune că progresiştii, proamericanii şi iubitorii de democraţie văd în Pacepa un luptător anticomunist, un om care a fost pus în faţa unei probleme de conştiinţă şi a ales bine, un român care a acţionat împotriva celui mai oribil tiran cunoscut de România în istoria sa modernă. Dar dacă privim în detaliu, vedem limpede că nu e aşa. Între cei cărora nu le place Pacepa găsim disidenţi autentici şi oameni impecabili, după cum între susţinătorii săi găsim şi mici lichele uteciste sau foşti colaboratori ai Se