Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atmosfera planetei HR8799c conţine vapori de apă. Poate susţine viaţa?

Publicat in Ziua Veche, luni 18 martie 2013 ·

Astronomii au detectat vapori de apă şi monoxid de carbon în atmosfera unei planete aflate la 130 de ani-lumină de Terra, numită HR 8799c.

Din nefericire pentru iubitorii SF-urilor prezenţa vaporilor de apă în atmosferă nu înseamnă că planeta poate găzdui forme de viaţă, anunţă oamenii de ştiinţă, menţionând că această planetă nu conţine urme de metan, un gaz ce poate indica prezenţa formelor de viaţă. Analiza a fost efectuată folosind cele mai precise măsurători atmosferice efectuate vreodată asupra unei planete aflate în afara sistemului nostru solar. Nivelul gazelor oferă indicii despre cum s-a format această planetă, dintr-o aglomerare de cristale de gheaţă acum câteva zeci de milioane de ani.

HR8799c este imensă, având de şapte ori masa celei mai mari planete din sistemul solar, Jupiter. HR8799c orbitează o stea ce găzduieşte cel puţin alte trei planete. Având o vechime de doar 30 de milioane de ani, planeta este tânără, fierbinte şi uşor de zărit în spectrul infraroşu.

Printr-o analiză detaliată a luminii planetei, echipa de cercetători a identificat „amprentele chimice” ale moleculelor din atmosferă, ce absorb diferite lungimi de undă diferite din spectrul infraroşu. Specialiştii au identificat cantităţi semnificative de vapori de apă şi de monoxid de carbon, însă nicio urmă de metan, conform unui raport publicat în jurnalul Science. Prezenţa metanului poate fi un semn de viaţă, deoarece pe Terra numeroase organisme vii îl eliberează în atmosferă. Mai mult, temperatura de la suprafaţa acestei planete depăşeşte valoarea de 1.000 de grade Celsius.

Noile măsurători clarifică modul în care a apărut această planetă, atmosfera sa prezentând o rată mare între carbon şi oxigen, ceea ce sugerează că s-a format printr-un proces în cadrul căruia cristalele de gheaţă se condensează din discul de material ce înconjoară steaua. „Aceste cristale de g

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 31 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 55 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°