Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RFI România se extinde către noi suporturi de difuzare

Publicat in Jurnalul, joi 26 mai 2011 ·

RFI România, filială a Radio France Internationale (RFI), care emite în România şi Moldova, sărbătoreşte, joi, 20 de ani de existenţă în eterul românesc şi anunţă, cu această ocazie, extinderea emisiei pe Internet şi prin telefonia mobilă şi inaugurarea unui nou sediu.

Lansat în 1991, sub numele de "Radio Delta”, RFI România este difuzat pe frecvenţe FM în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Craiova, precum şi în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Programele sale bilingve (13 ore în română şi 11 ore în franceză) realizate de echipa editorială din Bucureşti, în colaborare cu redacţia română de la Paris, sunt preluate de 50 de posturi locale de radio din întreaga ţară. RFI România are, în prezent, o audienţă săptămânală de 2,7% şi o rată de notorietate de 28%, printre ascultătorii săi fideli numărându-se numeroşi formatori de opinie din România, a declarat Genevieve Goetzinger, director delegat al RFI, în cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti. Aceasta a mărturist, de altfel, că, atunci când a fost lansat "Radio Delta” la Bucureşti, nu îşi imagina că, după 20 de ani, se va ajunge la asemenea rezultate.

RFI a închis numeroase servicii în limbi străine în cadrul unei restructurări, dar a decis să păstreze RFI România, pentru că "este un post de radio care este o realitate şi care are un potenţial de dezvoltare în special pentru noile tehnologii”, a declarat Goetzinger. ”În luarea acestei decizii au contat foarte mult vitalitatea şi potenţialul de dezvoltare al acestei antene, care emite într-o ţară francofonă, legată de Franţa printr-o lungă relaţie de prietenie, chiar dacă apar din când în când dificultăţi pe partea politică”, a continuat ea.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani, RFI România a lansat un site dedicat telefoniei mobile, http://m.rfi.ro. Programele RFI România sunt deja accesate de peste 20.000 de auditori, ele fiind difuzate a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum o ora
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 3 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea. Meciul s-a disputat la Riad - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 9 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 10 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 11 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°