Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 iulie 2007 ·

Liga a IV-a Dolj. Zece echipe înscrise

Duminică este ultima zi în care cele 20 de echipe din Liga a IV-a doljeană se pot înscrie în campionat. Ieri la prânz, erau înscrise zece: Universitatea II Craiova, RA Apă Craiova, Progresul Băileşti, Progresul Segarcea, Vânătorul Desa, Jiul Gângiova, Avântul Işalniţa, Victoria Pleniţa, Viitorul Cârcea şi Avântul Sopot. „Celelalte echipe mai au două zile să se înscrie. Ele pot fie să se prezintă la noi, la sediul AJF Dolj, fie să ne trimită prin fax dovada că au virat garanţia în contul AJF“, a spus Sorin Pătraşcu, vicepreşedintele AJF Dolj.

Vis realizabil. Bazin olimpic în Bănie

Guvernul României a iniţiat recent un proiect prin care urmează să fie construite în ţară 50 de bazine olimpice de înot. În prima fază, judeţul Dolj nu figura pe lista propusă pentru construirea unui bazin olimpic, însă conducătorii Direcţiei pentru Sport a Judeţului (DSJ) Dolj nu au stat cu mâinile în sân. Au făcut o cerere, în care argumentau că şi judeţul nostru merită inclus în acest program. „Facem eforturi să intrăm şi noi în graţiile celor de la ANS şi CNI şi să ne aprobe proiectul. Construirea unui altfel de bazin costă în jur de 20 de miliarde de lei vechi. Noi putem pune la dispoziţie terenul pentru construirea bazinului şi utilităţile. Merită şi Craiova un bazin olimpic, nu numai oraşele din vestul ţării“, a declarat ieri directorul adjunct al DSJ Dolj, Nicu Braun. Fostul voleibalist a împlinit ieri 57 de ani, iar una dintre dorinţele sale este să fie renovată cât mai repede Sala Polivalentă din Bănie.

Atletism, CM juniori II. Goiceanu nu a ieşit din serii la 800 m

Aflat la prima participare la o competiţie internaţională de anvergură, Campionatul Mondial pentru juniori II de la Ostrava, atletul craiovean Cristian Goiceanu, de la CSM - LPS „Petrache Trişcu“, nu a reuşit să iasă din serii în proba de 800 m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 58 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 27 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 34 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 26 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°