Că România are un potenţial turistic uriaş nu este o noutate. Dar cum reuşim să ne batem joc de toate minunăţiile cu care ţara noastră a fost binecuvântată mai rar vezi. De la autorităţi, la localnici şi până la turişti – şi aşa puţini – toţi îşi au partea lor de vină. Şi asta, în timp ce în alte state, obiective turistice neînsemnate devin adevărate surse de profit, după ce, prin exploatarea lor la maxim, contribuie la dezvoltarea economică a zonei în care se află.

Aşa se face că turcii, bulgarii ori ungurii fac bani frumoşi „pe spinarea” unor puncte turistice puse în valoare cu cap. Cap pe care, din câte se pare, noi, românii, nu îl avem. Altfel cum s-ar explica faptul că pe litoral unele hoteluri zac în paragină, iar în altele, condiţiile oferite sunt sub orice critică, că drumurile patriei arată ca după război, că singurele suveniruri pe care turistul le poate achiziţiona din zonele tradiţionale sunt nişte kitsch-uri amărâte „made in China”, că staţiunile balneare au fost date uitării, că vestigiile arheologice de o valoare inestimabilă sunt lăsate la cheremul hoţilor, că în zona siturilor animalele pasc în voie ori că imobilele de patrimoniu se deteriorează cu fiecare zi sub ochii indiferenţi ai diverselor instituţii de profil… şi câte şi mai câte!

Iar dacă adăugăm şi faptul că pentru orice vacanţă pe care doreşti să o petreci în propria ţară trebuie să dispui de un buget considerabil, în ciuda condiţiilor deloc decente de care vei beneficia, vom înţelege de ce turistul român fuge de propria-i ţară imediat ce capătă câteva zile de concediu.

Pleacă la bulgari, că-i mai curată plaja şi stă în lux pe bani mai puţini decât pe litoralul românesc, pleacă la unguri, care-au ştiut cum să-şi exploateze izvoarele de apă termală, la turci, pentru câteva zile de huzur la ultra all inclusive, la pârtiile austriecilor, la greci ori croaţi.

Şi, uit