Ingaduiti-mi, pentru inceput, sa ii reintroduc in atmosfera anului 1968 pe cei care au avut bucuria sa il traiasca sau sa-i incit pe cei mai tineri sa se impartaseasca, la rindul lor, din frenezia estompata (la noi) si eruptiva (in Occident) a acelei perioade. O pot face, acestia din urma, prin intermediul presei, al muzicii – grupul Beatles, de pilda –, al insemnelor contraculturale artizanale care se mai gasesc prin locuri izolate, cum este, de pilda, talciocul (numit, la Cluj si cam pretutindeni in Ardeal, Ószer). Sau o pot face, fireste, prin intermediul cartilor, din ce in ce mai multe si mai bune – in spatiul academic occidental –, dedicate contraculturii sau miscarii hippy.
- Anul 1968, un an nelinistit in Europa
Aici, din nou, noi sintem oarecum prejudiciati, fiindca despre contracultura anilor ’60 se discuta prea putin in spatiul romanesc, desi fenomene intelectuale decisive din perioada respectiva – cum ar fi, de pilda, angajamentul patetic al lui Sartre in miscarea studenteasca franceza de la inceputul lunii mai 1968 sau teoriile despre retoricile opresive ale Puterii formulate de catre Michel Foucault – sint din ce in ce mai bine insusite. Dar cine mai stie despre Daniel Cohn-Bendit, cel care i-a condus pe studentii parizieni in strada in mai 1968, si despre soarta lui ulterioara, de parlamentar european care a militat, la un moment dat, pentru restrictionarea libertatii de exprimare a presei europene? Cine mai stie ca Joschka Fischer, ministrul de externe – foarte charismatic si foarte „verde“ – al Germaniei, pina nu demult, a fost unul dintre protagonistii stingii estudiantine germane din anul nelinistit 1968?
Sau ca miscarea politica a „verzilor“, foarte activa in unele tari occidentale, isi trage ideologia din antietatismul alimentar si ecologic al contraculturalilor din anii ’60, care au lansat – in Statele Unite la
