Articolul de fata este generat de comentariile Alinei Mungiu-Pippidi, in Cele trei falimente ale educaţiei la români si de o discutie, oarecum in contradictoriu, cu dna Ecaterina Andronescu, inaintea unei emisiuni de la RTV.
Sa incep cu opinia dnei ministru Andronescu. Are dreptate cand spune ca Ministerul Educatiei nu mai trebuie sa valideze si garanteze prin antet, semnatura sau stampila de ministru, diplomele, titlurile si certificatele eliberate de universitati. Sa-si puna fiecare universitate la bataie credibilitatea numelui si renumelui in piata muncii, unde angajatorii valideaza, sau nu, o diploma sau un titlu universitar, eliberat(a) de o universitate de stat sau privata. Fara garantia data de antetul si stampila ministerului.
Statul finanteaza, in numele unei solidaritati sociale necesare, de la bugetul de stat, un numar de locuri echivalent cu 1/3 din numarul absolventilor de clasa a XII-a, cam 65.000 de locuri, acestia fiind aceia care au luat bacalaureatul cu merite si forte proprii, fara copiute si alte „artificii”. Intr-o tara saracita de criza, de coruptie si birocratie, este, deocamdata, un lucru util si necesar.
Pe de alta parte, statul este tinut raspunzator de cetateni pentru calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata. In materie de invatamant superior, aceasta activitate de control este realizata de ARACIS, Agentia Romana de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Agentia nu si-a facut datoria pana in prezent. Scandalul de la Spiru Haret, de anul trecut, s-a petrecut sub obladuirea ARACIS, iar la evaluarile institutionale, 2/3 din universitatile romanesti au obtinut „grad ridicat de incredere”. Adica sunt perfecte. Niste fabrici de diplome perfecte.
Prin urmare, ARACIS ar trebui sa verifice si sa garanteze doar ca universitatile private au un minim de resurse umane si materiale, conform no
