Localul concept-store este situat pe strada Matei Voievod, la numărul 94 bis. DADA este un restaurant sofisticat, cu un decor avangardist dar, în acelaşi timp, este un concept-store care îmbină arta mâncării cu shopping-ul.
Click aici pentru fotogalerie
De cum intri în restaurantul concept-store, nu ai cum să nu fii impresionat de stilul în care este amenajat localul. La o primă vedere, clienţii pot fi uşor induşi în eroare, pentru că pe lângă mesele unde se poate servi un prânz de afaceri sau o cină romantică, privirea le este atrasă de genţile vesele şi colorate şi de manechinele din vitrină.
Măsuţele joase sunt aşezate în faţa unor mici canapele moi şi confortabile, pe care sunt puse câte două pernuţe, aurii şi argintii. Mai multe draperii uşoare, cu franjuri lungi şi negre, precum acele de brad, dau o atmosferă de intimitate.
Pe un perete întreg sunt expuse genţi colorate în culori vesele, de diverse modele. Pe câteva manechine precum cele care se găsesc în atelierul unui croitor, sunt expuse diverse modele de rochii colorate, fie roşii, fie vişinii, dar şi alte articole vestimentare- fuste sau bluze. „Clientul vine să mănânce, observă o geantă şi o poate cumpăra pe loc din concept-store-ul DADA sau îşi poate face una pe comandă“, a explicat Daniela Mogoş, coordonator de producţie în atelierele DADA.
Meniul este DADA Fusion Imaginativ Onomatopeic „Badabing DADAboom“, adică acoperă o plajă largă de delicatese culinare.
Asta pentru că felurile de mâncare din acest meniu sunt atât de diversificate, de parcă însuşi bucătarul ar fi amestecat într-un săculeţ zeci de reţete adunate din întreaga lume, cu sute de ingrediente, şi apoi le-a tras la sorţi pe cele pe care a vrut să le includă în meniul DADA.
Supe fierbinţi pentru fete cuminţi
Clienţii pot încerca unul din următoarele aperitive: sal