Traian Băsescu împreună cu soţia şi-au făcut apariţia după afişarea exit-poll-ului la unul dintre restaurantele preferate, în Herăstrău. După mai multe convorbiri telefonice, peste aproximativ o oră a venit o mare gaşcă portocalie să sărbătorească victoria EBA şi a PD-L la eurodeputăţie.
Melodia "Fetele lu' tata" i-a gâdilat urechile preşedintelui şi a vrut bis. Printre strategiile în dezbatere, Emil Boc s-a ridicat în picioare şi a fredonat "Puşca şi cureaua lată", iar doamnele au tăcut sfioase.
Apare discret, în vârful picioarelor. Nimeni nu întoarce capul decât după o bucată de vreme. Puţin trecute de orele 22, la un restaurant din Herăstrău, cineva îmi trage un ghiont de averizare: "Uite-l pe Băse!", că altfel nu-l vedeam. Intră pe neobservate, fără morga prezidenţială, împreună cu soţia sa Maria, se aşează la o masă şi comandă o stică de vin.
Mă simt ca şi cum un porumbel mi-a trimis cadou o pleaşcă, întrucât înainte să mă gândesc la peştele din farfurie, mă gândesc la ce scriu mâine, ca tot ziaristu' . Băi, io, incognito lângă capul naţiunii! Apoi mă mustră pe undeva că sunt o jigodie care spionează omul în timpul lui liber. Şi dacă bea şi el un pahar de vin, ce?! Şi zâmbeşte prietenos încolo şi-ncoace, senin ca o promisiune electorală, pare uman. Nu că n-ar fi. Întoarce salutări de la angajaţii restaurantului, obişnuiţi se vede cu prezenţa lui. Îl salută şi doamna de la orchestră şi alţi domni de pe-acolo. I-aş face o poză, dar mi-e frică să nu-mi fure telefonul, nu de alta da' mai ştiam un caz.
FETELE LU' TATA
Aflasem că EBA a luat la europarlamentare, asta trebuie să fie. Băse pare fericit şi dă noroc cu doamna Maria. Vorbeşte continuu la telefon, se exprimă în procente şi râde. În acest timp doamna Maria pare puţin stingheră, dar se consolează cu un trandafir pe care şi-l alege din coşul unei flo