Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu şi fără indicaţie

Publicat in Viata Medicala, sâmbătă 24 august 2013 ·

Inocuitatea unor investigaţii a făcut ca ele să fie din ce în ce mai răspândite. În ce măsură însă ecografia şi ecocardiografia, de exemplu, ar trebui să fie utilizate pe scară largă, chiar şi la pacienţii care nu au vreo indicaţie pentru aceste investigaţii? Medical vorbind, beneficiul descoperirii unor cazuri noi poate justifica utilizarea lor fără indicaţie? (Dr. A. M.) „Salvează-mă, doctore, salvează-mă! Fă-mi toate analizele!“ mi-a spus, acum 40 de ani, domnul M., în vârstă de 101 ani. Fusese adus de Salvare la camera de gardă a Spitalului de Urgenţă Floreasca; era slab, acoperit de transpiraţia lucioasă prevestitoare de rău, cu buzele cianotice. Avea ochi albaştri, albastrul deschis al ochilor bunicului meu şi ai altora născuţi în sudul Bucovinei. Eram singur în tură, medic secundar; o urmasem pe Otilia Medrea, medic primar şi şefa echipei în acea zi. Avea să mă înlocuiască, peste câteva ore, Cezar Macarie. Dar, în acel moment, eram singur cu domnul M. Începuse să respire greu din acea dimineaţă. Nu mi-au trebuit analize să descopăr că era în edem pulmonar acut şi n-am fost surprins să văd, pe electrocardiogramă, supradenivelările segmentului ST, care indicau infarctul miocardic anteroseptal. După zece minute de când îl văzusem pentru prima oară, pe când mă pregăteam să-i fac primele injecţii cu morfină şi furosemid, ştiam că domnul M. nu va mai apuca următoarea dimineaţă, că, după o viaţă mai lungă de un secol, după războaie şi deportări, cel mai în vârstă membru al unei comunităţi chiar şi atunci pe cale de dispariţie avea să ajungă curând la întâlnirea cu toţi cei care plecaseră înaintea lui, de la Avraam încoace. Sintagma „toate analizele“ există de mult şi peste tot Publicitate . Întrebarea se referă însă la un tip special de investigaţii, care nu pun în pericol, în niciun fel, viaţa şi confortul bolnavilor. În plus, echipamentul necesar nu e

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 28 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 41 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 25 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 34 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 37 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°