Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divizarea CE Oltenia, discutată din nou în AGA

Publicat in Pandurul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Adunarea Generală a Acţionarilor din CE Oltenia are loc mâine, când se va rediscuta divizarea companiei, prin separarea celor două cariere Berbeşti şi Husnicioara. Complexul Energetic Oltenia se pregăteşte să scape de cele două cariere, dar are nevoie de votul Fondului Proprietatea. Dacă externalizarea va fi votată în proporţie de 90%, atunci CE Oltenia va avea mai puţin cu 2500 de angajaţi.

CE Oltenia are nevoie de 90% din voturile acţionarilor pentru a pune în practică această iniţiativă. Aceasta ar fi a doua încercare de a diviza compania, primul eşec fiind înregistrat din cauza votului negativ al Fondului Proprietatea. În aceste condiţii, CE Oltenia trebuie să-şi facă tema şi să încerce să convingă reprezentantul Fondului Proprietatea să voteze pentru externalizarea celor două cariere.

Carierele Berbeşti şi Husnicioara, evaluate

Compania a achiziţionat servicii de evaluare pentru estimarea valorii bunurilor mobile şi imobile de la carierele Berbeşti şi Husnicioara. Evaluatorul va fi firma Consulting Company SRL, care va primi 47.000 de lei.

În şedinţa din data de 28 noiembrie, CE Oltenia va trebui să prezinte un raport cu avantaje şi dezavantaje ale divizării carierelor din Vâlcea şi Mehedinţi în încercarea de a obţine votul Fondului.

Divizarea acestor cariere înseamnă, în primul rând, că cei aproape 2500 de salariaţi nu vor mai fi la CE Oltenia. Cele două cariere vor forma noi firme: Termocentrala Halânga cu Husnicioara şi Cariera Berbeşti cu principalul beneficiar CET Govora. De menţionat este faptul că la Halânga ajunge o parte importantă de cărbune şi de la carierele din Motru. După externalizare, nu se ştie dacă Halânga va fi obligată să cumpere în continuare cărbune din Motru.

Adunarea Generală a Acţionarilor din CE Oltenia are loc mâine, când se va rediscuta divizarea companiei, prin separarea celor două cariere Berbeş

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 26 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 4 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 5 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°