Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urme de pesticide şi în produsele bio

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Unele alimente ecologice comercializate în spaţiul comunitar conţin reziduuri de pesticide. Cade astfel mitul potrivit căruia produsele organice sunt total lipsite de substanţe chimice. Produsele bio sunt vândute la preţuri exorbitante, pe motiv că nu sunt tratate cu chimicale şi nu sunt contaminate cu substanţe de sinteză. Legumele, fructele şi cerealele ecologice se obţin prin interzicerea strictă a utilizării organismelor modificate genetic şi prin restricţii drastice privind folosirea fertilizanţilor sau a pesticidelor de sinteză, potrivit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Ordonanţa de urgenţă 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice prevede neutilizarea de fertilizatori şi de amelioratori ai solului sau de pesticide şi de aditivi alimentari în producţia de alimente bio. Dacă producătorii nu respectă prevederile impuse de lege privind obţinerea de alimente bio, organismele de certificare trebuie să le retragă dreptul de a mai folosi eticheta ecologică pe produsele lor.

Nivelul Maxim de Reziduuri, depăşit

Cu toată stricteţea impusă de lege însă, un raport al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) indică pentru prima dată existenţa de pesticide şi în produsele ecologice analizate. Mitul potrivit căruia alimentele bio sunt ferite în totalitate de substanţe chimice de sinteză este astfel dărâmat. EFSA a analizat anul acesta pentru prima dată atât mostre din produsele ecologice, cât şi din cele convenţionale.

Din totalul mostrelor analizate, 96% au fost în conformitate cu Nivelul Maxim de Reziduuri (MRL) pentru pesticide şi 4% au depăşit acest nivel, potrivit raportului publicat la sfârşitul săptămânii trecute. Anul acesta au fost analizate mostre colectate în 2007. Reziduurile a 354 de pesticide au fost găsite în cantităţi măsurabile în fructe şi în legume.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 23 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 20 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 19 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 14 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 33 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°