Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa pregătitoare: program lejer, fără uniforme şi manuale

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 30 august 2012 ·

Mai sunt câteva zile şi experimentul „clasa pregătitoare“ va fi pus în practică. Unii părinţi se tem de această noutate, motiv pentru care ar dori să-şi retragă copiii de la şcoală. Chiar şi unele cadre didactice sunt nedumirite de felul cum vor funcţiona aceste clase, în special în mediul rural, în unităţile de învăţământ cu clase simultane. La nivelul judeţului Vrancea, în anul şcolar 2012 – 2013, vor funcţiona 123 de clase pregătitoare, 46 dintre acestea nefiind complete încă.

Experimentul „clasa pregătitoare“ va debuta peste numai câteva zile. Deşi noul an şcolar începe pe 10 septembrie, pentru cei mai mulţi dintre părinţi, dar chiar şi pentru cadrele didactice, această formă de învăţământ continuă să stârnească controverse, incertitudini, în unele cazuri chiar teamă. Unii dintre co-piii înscrişi în clasele pregătitoare vor învăţa în spaţii din grădiniţe, iar alţii în clase din şcoli, unde condiţiile nu sunt adecvate vârstei lor.

Chiar dacă a ştiut încă de la început că vor fi lipsuri, iar unităţile de învăţământ nu sunt pregătite pentru înfiinţarea claselor pregătitoare, fostul ministru pedelist al Educaţiei a impus înfiinţarea clasei 0 încă din acest an. Este obligatorie pentru copiii care au împlinit 6 ani, care obligatoriu trebuie evaluaţi de un psiholog.

Vestea bună, în special pentru copii, este că orele se desfăşoară după un alt registru, mult mai lejer, ei fiind ajutaţi să înveţe prin intermediul jocului. Copiii vor putea desena, vor colora şi vor modela. Prichindeii care provin din familii cu posibilităţi materiale modeste vor beneficia de rechizite gratuite, potrivit ultimelor norme în vigoare în acest sens. „Părinţii trebuie să înţeleagă foarte bine că la clasa pregătitoare nu avem manuale, nu avem nişte caiete pe care neapărat trebuie să scriem. Nu se pun note sau calificative, dar avem catalog de prezenţă. Fiin

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 46 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 49 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 4 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°