Presedintele ne-a aruncat o noua jucarie de intors inutil pe toate fetele: politizarea CNSAS.
Gaselnita prezidentiala e bine gasita la nivel de retorica. Cum lumea nu agreeaza tirguielile politicienilor, a spune ca CNSAS sufera de politizare inseamna sa canalizezi nervii oamenilor intr-o directie deja batatorita.
Dorind sa iasa din corzi dupa greselile pe care el si PD le-au comis (retragerea sprijinului pentru Dinescu, numirile lui Turianu si Petrescu, declaratia cu „departe de interesul meu"), Basescu a scos politizarea la inaintare. Cu succes, dovada ca unii s-au grabit sa fuga dupa acest iepure: da, dom’le, politizarea e de vina, cum de nu ne-am gindit.
Bun, o fi enervant sa vedem ca politicienii ii numesc pe cautatorii adevarului. Dar conflictul ulterior nu a fost politic, ci s-a bazat pe diferenta de viziune dintre membri. Pe de o parte, elementele „rasculative" care doreau deconspirarea si o pozitie transanta fata de SRI. De cealalta parte au fost elementele obediente, care nu doreau sa deranjeze.
Taberele astea nu au respectat strict liniile de demarcatie ale partidelor. E drept ca trimisii PSD si PRM au fost niste anonimi obedienti. Dar Onisoru, trimis de PNL, nu a facut deloc politica asumata public de partid. Si reprezentantul UDMR a jucat ambiguu.
Daca am ramine la nivel simplist, cum face Basescu, ar fi trebuit sa vedem ca cei numiti in 2000 de coalitia de atunci (PD ii desemnase pe Dinescu si pe Plesu, a se compara cu ce a trimis acum) ar fi avut majoritatea si ar fi trebuit sa poata lucra. Dar nu a fost asa. In mod ironic, poate ar fi fost bine ca primul CNSAS sa fi functionat politic.
De pilda, daca Onisoru ar fi votat conform cu declaratiile PNL, C.V. Tudor ar fi avut acum certificat de politie politica.
„Acolo se ia dosarul unui PD-ist cu al unui PSD-ist, cu al unui ta
